Turneul, începând din 2012, va preceda Roland Garros-ul, dar, fiind la concurenţă cu Barcelona Open, cei mai mari jucători din lume nu vor veni la Bucureşti
Din 2012, BCR Open România, turneu pe care Bucureştiul l-a găzduit până acum în fiecare septembrie, la Arenele BNR, s-ar putea muta în luna aprilie. Propunerea aparţine celor de la ATP şi chiar dacă Bogdan Enoiu, cel care deţine licenţa de organizare, speră că lucrurile s-ar putea schimba, este greu de crezut că o propunere a celor de la ATP poate rămâne doar o propunere.
"Este o propunere venită din partea ATP ca turneul să fie mutat începând din 2012 în luna aprilie, când începe sezonul turneelor pe zgură. Riscul de ploaie în luna aprilie este identic cu cel din septembrie sau octombrie. O decizie finală se va lua până la finalul acestui an", a spus Enoiu, convins că valoarea jucătorilor care ar urma să participe la competiţia bucureşteană nu va scădea, deşi turneul ar urma să se desfăşoare în aceeaşi săptămână cu Open-ul de la Barcelona, dotat cu premii în valoare totală de aproape două milioane de euro: "Este chiar mai bine ca turneul să aibă loc în aprilie. Nu este o problemă că va avea loc în aceeaşi perioadă cu turneul de la Barcelona, valoarea jucătorilor va fi aceeaşi".
Turneul, începând din 2012, va preceda Roland Garros-ul, dar, fiind la concurenţă cu Barcelona Open, cei mai mari jucători din lume nu vor veni la Bucureşti
Din 2012, BCR Open România, turneu pe care Bucureştiul l-a găzduit până acum în fiecare septembrie, la Arenele BNR, s-ar putea muta în luna aprilie. Propunerea aparţine celor de la ATP şi chiar dacă Bogdan Enoiu, cel care deţine licenţa de organizare, speră că lucrurile s-ar putea schimba, este greu de crezut că o propunere a celor de la ATP poate rămâne doar o propunere.
"Este o propunere venită din partea ATP ca turneul să fie mutat începând