Candidaţi comuni pentru principalele funcţii de primar şi preşedinţi de Consilii Judeţene în Ardeal
Preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, a declarat zilele trecute că se are în vedere realizarea unui parteneriat regional, pe Ardeal, cu PNL, pentru alegerile locale din 2012. Social-democratul braşovean spune că cele două formaţiuni ar trebui să se prezinte la alegerile din 2012 cu candidaţi comuni pentru funcţiile de primar şi preşedinte al Consiliului Judeţean. „Dacă nu facem acest parteneriat, este foarte posibil ca în Transilvania primarii PD-L să-şi păstreze funcţiile. Totul este însă ca şi cei de la PNL să ia în serios propunerea noastră. Însă, din partea lui Crin Antonescu nu avem încă reacţia pe care o aşteptam. Noi am întins o mână, iar el ne-a arătat pantoful”, susţine Constantin Niţă. În ceea ce priveşte însă UDMR, liderul PSD Braşov spune că a venit vremea ca această formaţiune să stea, măcar un ciclu parlamentar, în opoziţie.
Candidaţi comuni pentru principalele funcţii de primar şi preşedinţi de Consilii Judeţene în Ardeal
Preşedintele PSD Braşov, Constantin Niţă, a declarat zilele trecute că se are în vedere realizarea unui parteneriat regional, pe Ardeal, cu PNL, pentru alegerile locale din 2012. Social-democratul braşovean spune că cele două formaţiuni ar trebui să se prezinte la alegerile din 2012 cu candidaţi comuni pentru funcţiile de primar şi preşedinte al Consiliului Judeţean. „Dacă nu facem acest parteneriat, este foarte posibil ca în Transilvania primarii PD-L să-şi păstreze funcţiile. Totul este însă ca şi cei de la PNL să ia în serios propunerea noastră. Însă, din partea lui Crin Antonescu nu avem încă reacţia pe care o aşteptam. Noi am întins o mână, iar el ne-a arătat pantoful”, susţine Constantin Niţă. În ceea ce priveşte însă UDMR, liderul PSD Braşov spune că a venit vremea ca această form