Le-a ajuns cuţitul la os. Cei 100 de angajaţi de la UPRUC UTCH au intrat de luni 21 noiembrie, în grevă japoneză. Această formă de protest se va desfăşura pe tot parcursul acestei săptămâni şi va culmina cu o grevă de avertisment şi, dacă părţile nu ajung la un acord, chiar la grevă generală. Răzvrătirea angajaţilor nu pare să „mişte“ patronatul, care refuză să încheie un nou contract colectiv de muncă. Mai mult decât atât, UPRUC UTCH a intrat recent în procedură de insolvenţă.
S-au săturat să tot aştepte banii meritaţi şi condiţii decente de lucru
Salariaţii de la UPRUC UTCH au intrat în grevă japoneză. Astfel, de luni 21 noiembrie până vineri 26 noiembrie, toţi cei peste 100 de angajaţi ai societăţii vor purta pe mână o banderolă în semn de protest. Nemulţumirea lor vine ca urmare a faptului că patronatul nu respectă prevederile legale. Mai precis, reprezentanţii societăţii erau obligaţi potrivit legii, să reînnoiască contractul colectiv de muncă, după ce actul a expirat în luna iunie. În noul contract, angajaţii cer să se stipuleze salariul minim al unui muncitor în valoare de 780 de lei pe lună.
Din luna iunie şi până astăzi sindicaliştii au încercat să ajungă la o înţelegere cu patronatul, fără nici un rezultat însă. Greva japoneză este etapa în care se află conflictul acum. Aceasta se va desfăşura pe tot parcursul acestei săptămânii, iar de luni 29 noiembrie, salariaţii UPRUC UTCH vor trece la grevă de avertisment. Potrivit acestei forme de protest, angajaţii refuză să mai lucreze timp de 2 ore pe zi, urmând ca după 5 zile de la declaşarea acesteia, să se treacă la următoarea formă de protest, cea mai radicală, greva generală.
„Ne-am săturat să lucrăm pe un salariu de 600 de lei pe lună. Ce să faci cu aceşti bani mai ales când ai şi copii de crescut? Ne-am săturat să lucrăm în frig şi mai ales ne-am săturat să trăim cu incer