Cunoscuta formaţie de rock Iris se întâlneşte miercuri cu fanii ieşeni, în “Master Pub" Copou, de la ora 21.00. După Bucureşti, Iaşul este sigurul oraş din România care organizează un concert de lansare a noului album al formaţiei, “12 porţi". Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Evenimentul este organizat de Asociaţia Studenţilor Jurnalişti (ASJ) din Iaşi, cu sprijinul Universităţii "Petre Andrei". Un bilet la concert costă 30 de lei, iar studenţii beneficiază de o reducere de 5 lei.
“Biletele încă se vând, sunt la mare căutare, ne-au sunat oameni din toată Moldova, clubul în care are loc concertul are o capacitate de 1.000 de locuri.
Concertul de la Iaşi va urma coordonatele celui de la Bucureşti, Iris a pregătit un program de o oră şi jumătate, în 90% din timp vor cânta piese de pe noul album şi au multe surprize pentru public", a declarat Andrei Giurgia, preşedintele ASJ Iaşi.
MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Iris îşi promovează noul album la Iaşi