În acest an, angajaţii din mediul privat au mai multe şanse la prime decât în 2009
Numărul angajatorilor care vor acorda prime a crescut cu 8% faţă de anul trecut
Bonusurile acordate în preajma Crăciunului au valori cuprinse între 150 lei şi 700 lei
Cele mai recente măsuri din sistemul bugetar le-au tăiat oamenilor care lucrează în domeniu orice speranţă în ceea ce priveşte primele de Sărbători, însă sistemul privat nu este chiar atât de drastic şi procentele arată că anul acesta vor fi acordate mai multe prime de Sărbători decât anul trecut.
2010 a fost un an dificil în continuare pentru multe companii care s-au văzut nevoite să reducă cheltuielile, drept urmare nici în acest an nu vor acorda prime. Dar există şi unele firme care au ieşit anul acesta pe profit şi de aceea vor acorda astfel de bonusuri. Spre deosebire de 2009, în acest an numărul companiilor care vor acorda prime de Sărbători a crescut cu 8 procente.
"Anul acesta primele de Crăciun sunt oferite de 33% din companii în 2010, faţă de 25% în 2009. Iar valorile pentru aceste bonusuri au valori cuprinse între 150 lei şi 700 lei (în medie 100 euro)", a declarat, pentru Curierul Naţional, Horaţiu Cocheci, Manager Human Resource Consulting, PricewaterhouseCoopers (PwC). Primele de Crăciun sunt oferite diferenţiat de 8% din participanţi, în timp ce restul de 25% le oferă către toţi angajaţii.
Cadourile de Crăciun se oferă în cele mai multe cazuri nediferenţiat
În cazul celor care primesc în acest an prime de Crăciun, aceştia se pot aştepta fie la cadouri sau bani. "Cadourile de Sărbători sunt de două feluri: produse, bani sau alte servicii. Produsele constau în excursii de sărbători pentru toată familia. Aceste produse sunt oferite diferenţiat, în funcţie de performanţele obţinute pe parcursul întregului an", a declarat, pentru Curierul Naţional, Alexan