Copiii care merg la grădiniţele franceze din România învaţă înaintea altora să scrie şi să citească. Grădiniţa „Le Jardin des Enfants“ este singura de acest gen autorizată din Bucureşti, iar cei mici beneficiază de o educaţie similară cu aceea a copiilor din Franţa.
În ultimul timp s-a observat o tendinţă ca cei mici să înveţe limbi străine încă de la doi-trei ani. Atât grădiniţele de stat, cât şi cele particulare au introdus în orarul copiilor cursuri de limbi străine: mai ales engleză şi germană, sau, mai rar, franceză. Instituţiile care importă cu totul o programă educativă şi predau exclusiv în altă limbă sunt mult mai puţine.
Părinţii interesaţi să-şi educe copilul după sistemul francez au la îndemână grădiniţa „Le Jardin des Enfants". Aici, toate activităţile se desfăşoară în limba lui Molière. Pentru ca cei mici, care au vârste cuprinse între 20 de luni şi patru ani, să înveţe cele mai simple cuvinte, care denumesc lucrurile din jurul lor , educatoarele fac în fiecare zi, la ore fixe, aceleaşi activităţi. Perioada preconizată de acomodare la noua limbă este de şapte săptămâni.
Grădiniţa organizează înscrieri pe tot parcursul anului, dar nu sunt acceptaţi copiii care au mai mult de cinci ani. Conform sistemului francez, învăţământul preşcolar se încheie la această vârstă, când cei mici sunt deja pregătiţi pentru şcoală: cunosc alfabetul, ştiu să numere şi să scrie atât cu litere mari, cât şi cu litere mici, de tipar şi de mână. „Pregătim copiii pentru a putea urma orice sistem educaţional", precizează directorul educativ Nana Muya Boate.
Dacă oferta educativă este tentantă pentru orice părinte, costurile lunare îi pot descuraja pe cei mai mulţi : pe lângă înscrierea de 650 de lei, în fiecare lună sunt percepute sume cuprinse între 1.200 şi 2.500 de lei.
Educaţia în sistem francofon este posibilă datorită educatoarelor, care fi