Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au convenit să acorde Irlandei un împrumut de urgenţă de 80-90 miliarde euro, iar oficialii celor trei părţi au început luni dimineaţă să pună la punct detaliile acordului, în timp ce guvernul de la Dublin finalizează un buget de austeritate.
Negocierile care au început joi la Dublin, între experţii UE şi FMI şi guvernul local, au dat naştere duminică la o înţelegere pentru un program de finanţare externă de 80-90 miliarde euro, care are ca principale obiective soluţionarea crizei bancare şi reducerea deficitului bugetar din Irlanda, transmite Reuters.
Oficialii speră că decizia va stabiliza pieţele financiare, unde dobânzile plătite de statul irlandez pentru împrumuturi au crescut la niveluri uriaşe, propagând un val de îngrijorare în zona euro, îndeosebi în privinţa Portugaliei şi Spaniei, state care au de asemenea deficite şi datorii mari.
Guvernul Irlandei pregăteşte totodată un program de austeritate pe patru ani, care ar putea fi prezentat la începutul acestei săptămâni şi vizează probabil reducerea deficitului bugetar cu 15 miliarde euro.
Executivul de la Dublin a anunţat încă din luna octombrie că lucrează la un pachet de reduceri de cheltuieli şi creşteri de taxe menite să taie deficitul bugetar record. Costurile de împrumut au continuat însă să urce, un acord de finanţare externă cu participarea FMI devenind inevitabil.
Printre măsurile cuprinse în programul de austeritate s-ar putea număra o nouă taxă pe proprietate şi tăieri ale unor beneficii şi servicii sociale. Totodată, reducerile de impozit aplicate populaţiei cu venituri mari ar putea să dispară.
Irlanda este cel de-al doilea stat din zona euro care intră într-un acord cu FMI, după ce Grecia a semnat în luna mai pentru un program de finanţare externă de 110 miliarde euro de la UE şi creditorul de la Washington. @N_P