Steagul alb fluturat către PNL ieri de Elena Udrea la instalarea în funcţia de peşedinte al PDL Bucureşti nu este luat în serios de liberali. În fața ipotezei păcii marca „Udrea”, Crin Antonescu a izbucnit în râs. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Trecerea Elenei Udrea de la criticile la adresa PNL la ideea de "refacere a dreptei" împoriva PSD nu este considerată credibilă de către liderul liberal. „Eu n-am reținut nimic din acțiunea de ieri în afară de declarația spectaculoasă a domnului Baconschi”, a replicat, ironic, Crin Antonescu mesajului Elenei Udrea.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi s-a numărat ieri, la alegerile interne din filiala PDL București, printre lăudătorii cei mai origibali ai Elenei Udrea: „Eu, Elena, sunt foarte bucuros să lucrez cu tine. Trebuie să faci eforturi monumentale ca să nu cazi sub farmecul tău, în calitate de coleg. Ești inteligentă, ești frumoasă, ești tenace, ai anduranță la mediul în general dezgustător al politicii românești și nu te deranjează vecinătatea oamenilor de valoare”, și-a măgulit Baconschi colega de guvern înainte de a fi aleasă șefă la București.
Mai mult, Antonescu nu-i recunoaște pe PDL-iști drept „colegi de dreapta”, nu vede posibil un dialog în acest moment și nici nu-i dă multe șanse după alegerile la vârf în PDL, programate în martie 2011. „Nu e vorba de colegi de dreapta și nu cine conduce un partid e important, ci ceea ce face acest partid. Prin ceea a făcut și ce face PDL în momentul de față nu există un suport de dialog.Noi nu așteptăm cu sufletul la gură Congresul PDL în niciun fel”, a adăugat liderul PNL.