Judecătorii au hotărât ca Alexandru Nagy, în vârstă de 41 de ani, să fie arestat preventiv pentru 29 de zile.
Bărbatul din Turda, judeţul Cluj, a fost arestat pentru a doua oară într-o săptămână după ce prima dată a fost arestat împreună cu întreaga reţea condusă de Paul Iova, pe data de 13 noiembrie. Acesta a fost eliberat însă, la mijlocul săptămânii, în urma recursului judecat la Curtea de Apel Suceava. Cu toate acestea s-a întors sâmbătă din nou în arest deoarece în maşina sa s-a găsit peste un kilogram de cannabis.
"În fapt, s-a stabilit că la data de 12 noiembrie 2010, suspectul a introdus pe teritoriul României, venind din Grecia, cantitatea de 1141,5 grame de fragmente vegetale (cannabis)" a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Pe data de 13 noiembrie au avut loc percheziţii domiciliare la toţi membrii grupării iar în urma controalelor s-au descoperit 2.000.000 de ţigarete în valoare de 880.812 lei şi s-au confiscat cinci maşini, 30 de telefoane, 92.959 de lei şi 6.380 de euro.
Serviciul Teritorial Suceava a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 ore a unui număr de 9 suspecţi, iar Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile. Printre ei se numără şi Paul Iova, cunoscut sub denumirea de "regele manelelor".
Citiţi şi: Suceava: Unul dintre cei nouă contrabandişti ai lui Iova, reţinut pentru deţinere de droguri de risc (VIDEO)