Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giganţii energetici mai fac un pas înainte: Electra şi Hidroenergetica trec de AGA

Publicat in Ziarul Financiar, luni 22 noiembrie 2010 · ·

Reorganizarea sistemului energetic naţional prin înfiinţarea celor două companii gigant de producere a electricităţii, Electra şi Hidroenergetica, a mai făcut un pas înainte după ce la sfârşitul săptămânii trecute adunările generale ale societăţilor care urmează să facă parte din cele două companii naţionale au aprobat procesul de înfiinţare.

Decizia a fost luată chiar şi în ciuda opoziţiei clare exprimată de managementul Fondului Proprietatea, acţionar la majoritatea companiile care urmează să intre în acest proces de reorganizare masiv. Pe lista opozanţilor se numără şi sindicatele din Hidroelectrica, cel mai valoros activ al statului român, care urmează să fie divizată pentru a fi inclusă în Electra şi Hidroenergetica.

Opoziţia Fondului Proprietatea vine în contextul în care mulţi specialişti spun că fără companii puternice, sectorul energetic nu va avea capacitatea să atragă finanţări pentru modernizarea vechilor unităţi şi nici să devină un actor regional puternic.

Mai mult, potrivit unor reprezentanţi ai Hidroelectrica, în prima fază procesul de modernizare al unităţilor termo, care în mare parte trebuie înlocuite sau modernizate, va fi alimentat cu banii producătorilor de energie ieftină aşa cum este cazul Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Modelul de campion naţional pe care România vrea acum să-l implementeze a devenit deja unul tradiţional în pieţe precum Italia, Franţa sau chiar Cehia unde sectorul energetic este dominat de jucători integraţi controlaţi de stat. România a avut şi ea la începutul anilor 2000 o companie energetică integrată a cărei spargere a fost impusă de către instituţii internaţionale aşa cum este Banca Mondială.

"Pe 19 noiembrie 2010 au avut loc Adunările Generale Extraordinare ale Acţionarilor la societăţile ce urmează a face parte din companiile naţionale Electra şi Hidroenergetica. În urma acestor şedinte, a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 13 minute
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum o ora
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 2 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum 2 ore
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale nu mai prelungește licența de concesiune pentru Roșia Montană Gold Corporation

Adevarul acum o ora
Statul român nu prelungește licența de concesiune pentru Roșia Montană Gold Corporation, transmite Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale.

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

SUA suspendă livrările de sisteme antiaeriene Patriot către toate țările, cu o singură excepție. Lovitură uriașă pentru Putin

Ziare.com acum 3 ore
Ucraina va avea de acum înainte prioritate în furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, au anunţat joi, 20 iunie, Statele Unite. Mai mult, livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate, relatează agenţiile AFP şi EFE. Administraţia americană

Vremea

București
acum

25°
joi

23°/38°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

24°
joi

21°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
joi

22°/34°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°