Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Externarea învăţătoarei intrată în greva foamei, Cristiana Anghel, amânată din cauză că aceasta se simte rău

Publicat in Adevarul, luni 22 noiembrie 2010 ·

Cristiana Anghel trebuia să iasă din spital la ora 10.00. Din cauză că fizicul ei este foarte slăbit, femeia a început să se simtă foarte rău iar medicii au decis amânarea externării pentru încă două ore.

Învăţătoarea a intrat în greva foamei pe 25 august şi pe 26 septembrie a fost internată cu malnutriţie şi apoi transferată la Institutul de Diabet şi Boli de Nutriţie "N. Paulescu" din Bucureşti. Femeia a renunţat la greva foamei în data de 1 noiembrie, după 70 de zile de protest faţă dediminuarea salariilor cadrelor didactice cu 25% şi faţă de neaplicarea majorării salariale cu 50%, de asemenea o lege aprobată de Parlament.

La trei săptămâni după ce a renunţat la greva foamei, Cristiana Anghel va merge pe picioarele ei. "Nu ştiu cum voi reacţiona, nici nu mai ştiu cum este să mergi pentru că de două luni sunt în spital. Am emoţii", ne-a spus învăţătoarea.

Cristina Anghel a adăugat că deocamdată mănâncă foarte puţin, doar un ou , puţin caşcaval şi salată de varză. "Am încercat să mănânc carne la grătar nu sistemul digestiv nu funcţionează. Am rămas cu probleme la colon, nu funcţionează", a mai spus pacienta.

Învăţătoarea va rămâne pentru două zile la Bucureşti după care se va întoarce la Caracal. Ea spune că în cazul în care nu se va simţi mai bine se va întoarce în spital.

"Dacă mai stăteam o săptămână în grevă, muream"

Cristiana Anghel a renunţat la greva foamei luni, 1 noiembrie, după ce a împlinit 70 de zile de protest. "M-am simţit rău. Dacă mai stăteam o săptămână în grevă, muream", spunea atunci învăţătoarea.

Ea a explicat în repetate rânduri care a fost cauza gestului său extrem şi spune că a intrat în greva foamei ca formă de protest faţă de neaplicarea majorării salariale cu 50% a personalului din învăţământ, lege aprobată de Parlament, şi faţă de decizia Guvernului de a micşora salariile cadrelor didactice cu 25%.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 3 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 21 minute
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum o ora
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum o ora
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 2 ore
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 7 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 7 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 5 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°