Zece pacienţi români ajung în fiecare zi la spital, în Viena. Cei mai mulţi plătesc tratamentul din propriul buzunar, iar numărul lor mare i-a făcut pe medicii vienezi să înveţe să dea sfaturi în română
Pacienţii români aduc câte jumătate de milion de euro în fiecare lună unui spital din Viena, spune directorul companiei de asigurări Alico, Theodor Alexandrescu. "Avem informaţii că un spital din Viena încasează lunar între 400 şi 500 de mii de euro cash de la români", a spus Alexandrescu la conferinţa "Radiografia sistemului de sănătate: Care este diagnosticul sistemului medical din România? Care sunt sursele de finanţare?", organizată de Ziarul Financiar şi MetLife.
Deşi Alexandrescu nu a precizat despre ce spital este vorba, este deja ştiut că tot mai mulţi români sătui de tratamentul din spitalele româneşti sau în căutarea unui tratament care nu este disponibil la noi merg la Spitalul Universitar din Viena - AKH.
Administratorii de la AKH, vizitaţi anul acesta de reporterii PRO TV, spun că numărul de pacienţi români a crescut în ultimii trei ani până la 10 pe zi. "Din ianuarie şi până în martie anul acesta avem 112 pacienţi din România internaţi la AKH. Numărul lor s-a mărit cu o treime faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă", spune Elisabeth Pal, director Primire Pacienţi la AKH. O zi de spitalizare costă 897 de euro pe zi, potrivit normelor UE. Analizele, operaţia şi tratamentul ulterior se plătesc separat, o astfel de operaţie putând costa şi câteva zeci de mii de euro.
Afluxul de pacienţi români este atât de mare, încât, Christoph Zielinski, şeful departamentului oncologic a început deja să înţeleagă limba română. Zielinski este cunoscut multor paciente din Romania, bolnave de cancer la sân, colaborând cu medicii de la Fundeni. "Vorbesc mult cu pacienţii, e parte din oncologie, trebuie ca ei să ia decizii cu tine, nu poţi să te impui,