De ce ar duce-o prost consilierii locali sau judeţeni, parlamentarii, miniştrii sau orice alt politician român? De ce le-ar merge afacerile prost pe timp de criză sau de ce nu le-ar creşte sumele economisite prin conturi, veniturile câştigate sau numărul de membri ai familiei angajaţi - unde altundeva! - la stat?
De ce o reducere de 25% a salariilor bugetarilor nu i-ar împinge în continuare pe aceştia să le caute câte-un job călduţ rudelor sau prietenilor, tot la stat? Ce mecanisme ale economiei ori ale normalităţii ar face ca afacerile unor politicieni să meargă dezastruos, chiar dacă economia naţională e la pământ?
Până la urmă, să fim sinceri şi să recunoaştem că nu ne făceam prea mari iluzii că politicienii ar trăi prost chiar şi pe timp de criză şi că sloganul "să trăiţi bine!" n-ar rămâne la fel de valabil pentru cei mai mulţi dintre ei. Începând cu preşedintele care, oficial, nu are niciun venit - el donându-şi integral salariul în numele austerităţii, iar soţia sa neavând un loc de muncă sau vreo altă sursă de venituri - şi terminând cu simplii consilieri locali de prin ţară, ei nu au cum să o ducă rău. Pentru ei şi apropiaţii lor, întotdeauna se găsesc variante, se găsesc resurse, se găsesc afaceri, contracte, locuri de muncă disponibile sau măcar oportunităţi. Dacă politica n-ar presupune apărarea şi perpetuarea unor avantaje proprii, atunci probabil nimeni n-ar mai face politică în România. Dacă politica ar presupune din partea aleşilor doar activitate în interesul celor care i-au votat, atunci ar echivala cu un act caritabil sau de voluntariat. Or, în România, se ştie, voluntariatul aproape că nu există. Iar în politică, înainte de a fi ales, trebuie să ajungi să fii numit. Chiar şi simpla numire ca posibil candidat presupune cheltuieli serioase şi o "proptea" cât mai bine înfiptă în partid. "Proptea" care trebuie răsplătită bine, i
