25 de ONG-uri din Braşov şi 15 din Sibiu, alături de instituţii şcolare din ambele judeţe, s-au înscris la a doua ediţie din Brașov și a cincea ediție din Sibiu a Galei pentru Supervoluntari, organizată de Asociaţia Colors
„Faţă de prima ediţie, a crescut atât numărul organizaţiilor, cât şi cel al voluntarilor înscrişi la Gală. Anul acesta avem o ediţie aniversară la Sibiu, pentru că împlinim 5 ani. Ne bucurăm să vedem că sunt organizaţii şi persoane în aceste două judeţe pentru care voluntariatul comunitar rămâne o pasiune, la fel ca şi pentru noi. Lucrul acesta ne motivează să continuăm acest proiect. Sunt foarte multe proiecte din domeniul ecologic, dar şi proiecte sociale şi educaţionale", a declarat Claudia Popa, presedintele Asociatiei Colors.
Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Galei, care va avea loc la Sibiu, în 3 decembrie, de la ora 18.00, la Centrul de Conferinte Hotel Ibis. La Braşov, Gala va avea loc în 5 decembrie, începând cu ora 13.00, la Centrul Cultural Reduta.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: