Azi, Mihai Stoica a fost prezentat oficial drept noul manager general al Stelei. Revenit la gruparea din Ghencea după trei ani, MM a anunţat că vrea să rămână cât mai mult în curtea "roş-albaştrilor".
"Am ales să mă întorc pentru că aveam nevoie de Steaua, aşa cum şi Steaua avea puţină nevoie de mine. Mi-am impus să stau la Steaua, nu să plec după cinci ani, ca în 2007", a spus Stoica. Acesta a continuat: "Telefonul de la patronul Gigi Becali a venit după meciul Stelei cu Gaz Metan. Sincer, îl aşteptam. De când am cunoscut şi alţi patroni de cluburi, mi-am dat seamă că se poate lucra mult mai uşor cu Gigi". Stoica, care a avut, azi, o discuţie cu staff-ul tehnic şi cu jucătorii, crede că "în Cupă avem şanse mai mari" şi că în campionat va conta meciul cu CFR Cluj, programat duminică.
Crede că meciul cu CFR Cluj va fi decisiv
"Cu CFR va fi un meci decisiv pentru rămânerea noastră în lupta pentru titlu. Jucătorii trebuie să facă sacrificii mult mai mari ca până acum şi să înrăiască puţin". Managerul general al Stelei a povestit şi cum a trăit primul său meci de la revenire, cel de la Târgu Mureş: "La un moment dat, îmi pierdusem orice speranţă că vom da gol. Îmi cer scuze că m-am manifestat excesiv când, în sfârşit, am înscris. În legătură cu aşa-zisul incident între mine şi viceprimarul din Târgu Mureş, să ştiţi că i-am spus doar să ne lase în pace. Atât şi nimic mai mult".
Lăcătuş, termen nelimitat
Managerul general al Stelei a precizat că antrenorul Marius Lăcătuş nu va fi schimbat în iarnă. "Marius Lăcătuş este antrenorul Stelei şi nu există nici un termen-limită pentru el", a spus Mihai Stoica. Oficialul "roş-albaştrilor" a mărturisit că Steaua este, în acest moment, într-o situaţie ingrată, în care luptă, în primul rând, pentru locul cinci. "Avem de luptat cu destui adversari şi pentru locul cinci, ultimul de Liga Europa. Probabil, R