Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dascălii pierd al 13-lea salariu

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 22 noiembrie 2010 ·

Legea de salarizare a bugetarilor pentru anul 2011 a trezit controverse în rândul sindicaliştilor din educaţie. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt nemulţumiţi faţă de prevederile acestei legi din cauză că majorarea salarială de 15% anunţată de Executiv va fi, de fapt, echivalentă doar cu rata inflaţiei şi pierderea celui de-al 13-lea salariu. „Majorarea salarială de 15%, anunţată de Executiv este, de fapt, o indexare şi va acoperi doar rata inflaţiei estimată la 8% în 2011 şi pierderea celui de-al 13-lea salariu, care înseamnă alte 8 procente din veniturile angajaţilor din învăţământ. Practic, salariaţii din învăţământ nu primesc nici un ban în plus, iar veniturile lor vor rămâne, ca şi în acest an mai mici cu 25% faţă de luna iunie 2010”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI. Joi, 18 noiembrie 2010, FSLI a solicitat, în cadrul negocierilor purtate, acordarea unui premiu de performanţă, anual, care să se dea în învăţământul preuniversitar, după modelul celui propus în învăţământul superior. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Muncii, Valentin Mocanu, s-a întâlnit joi, 18 noiembrie 2010, cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi cei ai patronatelor pentru a negocia proiectul Legii salarizării unice a bugetarilor 2011. Legea de salarizare a bugetarilor pentru anul 2011 a trezit controverse în rândul sindicaliştilor din educaţie. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt nemulţumiţi faţă de prevederile acestei legi din cauză că majorarea salarială de 15% anunţată de Executiv va fi, de fapt, echivalentă doar cu rata inflaţiei şi pierderea celui de-al 13-lea salariu. „Majorarea salarială de 15%, anunţată de Executiv este, de fapt, o indexare şi va acoperi doar rata inflaţiei estimată la 8% în 2011 şi pierderea celui de-al 13-lea salariu, care înseamnă alte 8 procente din veniturile anga

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum o ora
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 9 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 4 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 3 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 9 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 6 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 9 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Vremea

București
acum

21°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

15°
dum.

14°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°