Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iancu: ”Dorinel a devenit infatuat și înfumurat”

Publicat in Adevarul, luni 22 noiembrie 2010 ·

Marian Iancu, finanțatorul celor de la Poli Timișoara, i-a criticat pe Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Oțelul Galați și pe președintele acestui club, Marius Stan, pentru reacțiile care au precedat și au urmat meciului dintre cele două echipe, încheiat cu scorul de 2-0 pentru Poli.

"Marius Stan și Dorinel și-au luat viteză și nu e bine. Au devenit aroganți și nu le stă bine, ei sunt modești. Dacă vor continua să provoace, vor primi replicile pe măsură. Lui Marius Stan îi stătea mai bine atunci când își lua pastilele, probabil că aseară nu le-a luat. Stan ar face bine să vorbească despre episodul Bistrița. Dorinel este un infatuat, înfumurat, succesul său este o conjunctură alături de puțină valoare și o anumită continuitate", a declarat Marian Iancu la sport.ro.

Hațegan a arbitrat bine!

După ce a lansat o serie de acuzații la adresa arbitrului Hațeganu în săptămâna dinaintea partidei, Marian Iancu a declarat că centralul a arbitrat bine, însă a precizat că nu e normal să facă acest lucru numai sub presiune. "Hațegan a arbitrat bine. Dar de ce arbitrează bine când este sub presiune, și altădată nu. Cine va reuși să răspundă la această întrebare, va descifra culisele acestui campionat. Presiunea pe care o pun pe aribtrii, putea să fie o delegare care să mă lase fără discurs. Unii aribtrii sunt valoroși până când dintr-o dată nu mai trebuie să fie valoroși", a mai spus Iancu.

Acesta nu s-a arătat deranjat, deocamdată, de declarațiile critice ale lui Cosmin Contra la adresa sa. "Faptul că mă cam ceartă public în ultimul timp nu mă deranjează. O să mă deranjeze atunci când nu va mai avea rezultate. Pe mine mă interesează să bată Dinamo așa cum a făcut și Sabău anul trecut, chiar în două rânduri. E lucrul pe care mi-l doresc și nu vreau să intre în alte polemici. Am mare încredere în antrenorul Contra. El a înțeles greșit, eu nu am vorbit desp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 47 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°