Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu se mai lucrează de un an la Dâmboviţa Center

Publicat in Adevarul, luni 22 noiembrie 2010 ·

Şantierul care a început pe ruinele fostei Case Radio în urmă cu doi ani s-a oprit din lipsă de autorizaţii. Astfel, termenul de finalizare a mega-complexului imobiliar Dâmboviţa Center, stabilit pentru 2012 nu va fi respectat. Avizul pentru circulaţie şi mediu, precum şi autorizaţia de la Pompieri lipsesc din dosarul ce este blocat la Primăria Sectorului 1.

Reconstrucţia uneia dintre cele mai mari clădiri începute de comunişti, Casa Radio din zona Eroilor, a fost discutată şi negociată timp de peste 15 ani. Când, într-un final, s-a stabilit demararea unui proiect public-privat ce viza exploatarea şantierului abandonat în 1989, buldozerele au demolat faţada şi atât.

GALERIE FOTO: Click aici pentru mai multe imagini

Este vorba despre controversatul proiect Dâmboviţa Center, ce a înţepenit la stadiul de şantier de mai bine de un an. „Au venit atunci (2008n.r.)cu tam-tam, au demolat şi apoi au dispărut. Ţin minte că au distrus cu explozibil şi, din cauza zgomotului, au fost foarte multe reclamaţii“, a declarat portarul blocului de pe Calea Plevnei nr. 93.

Penalizări de 10.000 de euro pe zi

Prin proiectul Dâmboviţa Center, Casa Radio ar fi trebuit transformată într-un complex modern desfăşurat pe o suprafaţă de 96.474 de metri pătraţi, cu spaţii comerciale, rezidenţiale şi instituţionale.

FOTO: Macheta viitoarei construcţii Dâmboviţa Center nu se conturează în realitate

Potrivit OUG 95/2006, proiectul este realizat într-un parteneriat public-privat, implicaţi fiind compania israeliană Plaza Centers şi Ministerul Dezvoltării. Scopul semnării contractului este reconversia funcţională a clădirii Casei Radio, iar una dintre condiţii era ca dezvoltatorul să-i predea o clădire de birouri statului român până la sfârşitul anului trecut.

Condiţia nu a fost îndeplinită şi, potrivit contractului, se prevăd penalizăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 3 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 3 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 6 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 11 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 3 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 10 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 6 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 9 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 7 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/16°
lun.

10°/12°
mar.

11°/14°
mie.

12°/14°
Iasi
acum

13°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/12°
mie.

12°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/20°
lun.

15°/18°
mar.

12°/15°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

11°/12°
Timisoara
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/20°