Nu se poate spune că, sub forme chiar surprinzătoare câteodată, nu am avea politicieni sinceri. Şi Traian Băsescu, şi Emil Boc au un merit de căpătâi, cel puţin în ultima vreme. Ne-o spun verde în faţă. Nu se angajează ei la treburile în care nu sunt pricepuţi - relansarea economică, de pildă - şi nu e sigur nici că s-ar pricepe mai bine la ce fac: tăierile de salarii, pensii şi indemnizaţii pentru mămici. Dar, dacă au zis că taie, atunci poţi fi sigur că vor tăia.
Desigur, pentru aşa ceva erau destui şi doi contabili constipaţi, care aplică - ori că că, ori că că - ce ştiu ei că e bine, chiar dacă şi sistemul în care lucrează s-a cam schimbat între timp. Inadecvare? De acord. Lipsă de inventivitate, curaj ori inteligenţă? E posibil. Ascultare fără crâcnet, ba chiar cu mare zel, a domnului Franks? Neîndoielnic. Dar, în felul lor, ei fac ce zic şi zic ce au de gând să facă. Acum mai răsare la suprafaţă şi o altă linie de consecvenţă: ascultarea fără cusur a lui Boc de Băsescu. Oricât i-am imputa consecinţele dătătoare de defecte ori false soluţii, ea evidenţiază o linie de conduită care, iarăşi, face gloria marilor majordomi dintotdeauna: slujirea credincioasă. Ce frumoase trăsături de caracter! Puse în slujba interesului României, ele ar trebui să conducă, pe vreme de vânt, furtună sau caniculă deopotrivă, la rezultate cel puţin onorabile. Cum însă ţara noastră stă cam dezastruos la capitolul acesta în lunile şi anii din urmă, te întrebi de ce.
Un răspuns posibil pare să îl aducă un alt stâlp de nădejde al PDL, dl Vasile Blaga. Vorbind despre formaţiunea politică din care face parte, el pune accentul pe disciplină, căci, zice domnia sa, partidul se cuvine să fie ca o armată. Ce să însemne asta? Acţiune convergentă, monolitică, fără murmur şi perfectă executare a ordinelor. Ascultare neabătută, spirit ierarhic, acţiune solidară, unitate în acţiune - toa
