Istoria ne arată că, atunci când există un singur candidat pentru o funcţie din partid, iar acela câştigă cu aproape unanimitate, partidul acela are o problemă. Înseamnă că nivelul dezbaterii a scăzut foarte mult, că partidul acela e înţepenit în nişte formule din care nu va ieşi prea uşor. Iar PDL-ul, pentru că la el mă refer şi la cursa pentru şefia filialei Bucureşti, are nevoie de reformă. Reforma nu se face fără o bătălie de idei înăuntrul partidului şi celor care au o părere diferită le sugerez să citească memoriile lui Tony Blair, despre cum a reformat Partidul Laburist şi cum a creat New Labour. Ce am văzut ieri la PDL, însă, a fost un cor al lăudătoarelor inutil. Elena Udrea e the one and only.
Elena Udrea, la rândul său, are o problemă când se închistează în modelul Traian Băsescu, atunci când vorbeşte despre reforma în PDL ca o întoarcere la politica de Traian Băsescu. Discursul ăsta este sinucigaş, din punct de vedere electoral, pentru că, electoral, preşedintele este pe ducă, după toate sondajele. Dacă vrea să aibă o şansă, la primărie sau în altă parte, Elena Udrea trebuie să se concentreze pe ce poate EA să facă, pe activitatea sa de la minister. Loialitatea e bună, dar nu e nevoie să te arunci cu ea în mare pentru a fi autentică.
În al doilea rând, Elena Udrea are şanse electorale nu dacă îi cântă osanale preşedintelui, ci dacă sare la beregata contracandidaţilor. Aşa cum l-a atacat ieri, foarte dur, pe Oprescu. Ăsta e tonul care îi poate aduce alegători. Nu cel pe care l-am văzut în urmă cu câteva zile la o emisiune a lui Tatulici: zâmbete false şi replici mieroase lipsite de conţinut. Apropo, îmi place cum deturnează discuţia despre Frunza Turistică doar spre siteul irlandez care a dispărut, nemaipomenind nimic despre simbolul de la Oltchim sau despre faptul că frunza putea fi cumpărată din baze de data de pe internet, cu câţiva euro.
