Invitat adesea de organizaţii sau institute să ridice moralul, dând notă ironică tragediei realităţii româneşti, Dan Puric a făcut sală plină din nou la Casa de Cultură din Constanţa la invitaţia Fundaţiei comunitare Pontus Euxin. De data aceasta singur. Doar cu microfonul şi o masă cu scaun pe scenă, la care a refuzat să ia loc. Timp de aproape două ore şi jumătate, „prestatorul de servicii de la Teatrul Naţional" a plimbat constănţenii prin istoria Dobrogei, având laitmotiv iubirea ca liant al multiculturalităţii, discursul finalizându-se într-o notă comică, pe subiectul fracului „magic" de la ridicarea premiului UNITER.
Ascultat cu voracitatea românului spectator-sătul să vizioneze sau să citească ştiri-bombă, şoc, macabre, sexy, porno, hidoase, Dan Puric nu se doreşte un Guru sau Mesia. Poate doar un apreciat actor (iniţial, cunoscut de pantomimă), pe care iubirea de ţară l-a determinat să răscolească istoria şi să dea glas unor sentimente pe care toţi le trăim, dar nu le ştim aşeza atât de intens pe o scenă, în faţa unui public. Iar el nu face altceva decât să-şi îndepli-nească menirea, şi anume aceea de a ne conduce la catharsis.
„Dragostea nu calculează, dar totul cântăreşte"
„Când le-am spus celor care m-au invitat că am o mărturisire despre martiri pe care urmează să o fac la Ateneul Român, m-au rugat să vă vorbesc despre iubire. Venind pe drum, m-am gândit cum să concentrez eu acestea şi mi-am dat seama că nu-i nevoie, pentru că s-a concentrat Dobrogea. Pentru că pământul Dobrogei este un pământ al iubirii, dar este şi al martirilor.
Pământul Dobrogei este o altă patrie. Există o proclamaţie a Majestăţii Sale Carol I la 1878 către armata română care spune aşa: «Români veţi pune piciorul pe pământul sfânt al Dobrogei, dar nu în calitate de cuceritori, ci de fraţi pentru toţi cei care locuiesc acolo. Orice alte religii şi alte ne
