Pozitia critica a lui Gabriel Liiceanu fata de Traian Basescu pare sa fi facut audienta. Formularea "Liiceanu se leapada de Basescu" se repeta de mai multe ori in presa dupa aparitia filosofului intr-o emisiune difuzata de postul brasovean MixTV.
Desi cei care o folosesc par a fi multumiti de izolarea tot mai accentuata a presedintelui, formularea in sine are un caracter insidios. Cuvintele sunt, asa cum se stie, incarcate cu bagajul traditiei, deci nu putem vorbi de "lepadare", fara sugera o vinovatie a celui care se leapada.
Aceasta deoarece cuvantul trimite la "lepadarea de Satana" a nasilor in numele celui care tocmai se increstineaza sau la tripla lepadare de Christos a Apostolului Petru de dinainte de cantatul cocosului. In prima situatie, vinovatia este data de apartenenta prealabila la rau, iar in cea de-a doua de abjurarea unor valori la care lepadatorul aderase.
Putem vorbi atunci despre "lepadarea" lui Liiceanu sau a altor intelectuali (ceilalti doi vizati de articolele mentionate sunt Andrei Plesu si Mircea Cartarescu) care si-au expus odata public sprijinul pentru presedintele Basescu?
Tradus conform celor de mai sus, sunt vinovati acei intelectuali care au avut o optiune pe care a facut-o publica? Cei in cauza au repetat de cate ori au fost intrebati, ca sprijinul pentru Traian Basescu nu reprezinta o declaratie de iubire neconditionata, ci credinta intr-un proiect de modernizare a societatii prin asumarea trecutului totalitar si despartirea ulterioara de el, proiect care le-a aparut intr-o perioada de timp determinata a fi comun cu cel al presedintelui.
Avertizau, de asemenea, ca de indata ce se vor convinge de disparitia acestei platforme comune sustinerea va fi retrasa. Cum altfel poate fi interpretat gestul lui Andrei Plesu, care desi avea motive sa resimta adversitate fata de Basescu, dupa
