Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a primit vizita unei delegaţii franceze, condusă de Monique Mercier, directorul Şcolii Hoteliere din Avignon, aparţinând Camerei de Comerţ şi Industrie din Vaucluse.
Vizita a avut ca scop discutarea coordonatelor şi condiţiilor de desfăşurare a proiectului privind înfiinţarea în Prahova a unei Şcoli Hoteliere după modelul celei existente în Avignon, după cum relatează site-ul prahovabussines.
Acest demers reprezintă o premieră nu numai pentru sistemul cameral românesc, dar şi pentru sistemul de formare profesională din domeniul hotelurilor şi restaurantelor.
Cu ocazia vizitei delegaţiei în Judeţul Prahova, au avut loc întâlniri cu agenţi economici din domeniul hotelier şi al restaurantelor în vederea promovării proiectului, dar, în special, cu scopul de a stabili nevoile concrete ale acestor agenţi economici în ceea ce priveşte formarea şi perfecţionarea profesională a personalului, dar şi interesul şi disponibilitatea de a sprijini şi participa la un asemenea proiect.
Şcoala Hotelieră din Avignon, una dintre cele mai cunoscute instituţii de învăţământ de acest tip din Franţa, pregăteşte anual aproximativ 1500 de cursanţi, acoperind toate nivelele de formare profesională, începând cu nivelul iniţial şi până la Masterat, precum şi toate tipurile de meserii din domeniul hotelier şi cel al restaurantelor.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!