Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copel Moscu, director al primei ediţii a Festivalul International de Film Experimental Bucureşti

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 noiembrie 2010 ·

Prima ediţie a Festivalul International de Film Experimental Bucureşti, care se va desfăşura în perioada 24-28 noiembrie, va facilita publicului cinefil accesul la cele mai valoroase producţii ale cinematografului de avangardă.

Directorul acestei prime ediţii a festivalului este regizorul Copel Moscu, cel care, în anii 1991 – 1992 a realizat filmul „Am ales libertatea”, o producţie cinematografică care cuprinde destăinuiri ale românilor care au oţinut azil politic în Germania.

Regizor de film documentar, autor a peste 50 de producţii ", distinse cu peste 40 de premii internaţionale la marile competiţii de gen, Copel Moscu a fost inclus de către specialişti în istoria cinematografiei în rândul generaţiei optzeciste de regizori, alături de Adrian Sârbu, Ovidiu Bose Paştină, Tereza Barta, Sabina Pop şi Ioana Holban.

Printre documentarele care îi poartă semnătura se numără, pe lângă „Am ales libertatea”, şi : “Seraliştii”, ”Pe malul Ozanei”, “Căutătorii de aur”, “Intrarea unui tren în gară”, “ Marşul postaşilor”, “ Şcoala mea iubită”, “Va veni o zi” “Botez” (film experimental), “Călătoria lui Gruber” (lung metraj).

Invitaţi de renume în cinematografie

Festivalul Internaţional de Film experimenatal (EXPIFF) este primul festival de film din România care promovează zona de graniță dintre cinema și artele vizuale, oferind vizibilitate unor artiști proeminenţi prin poziţia lor inovatoare, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema. Punctul de întâlnire al celor două medii este un teritoriu extrem de fertil din punct de vedere creativ, din care au provenit de-a lungul anilor voci artistice unice precum Peter Greenaway, Derek Jarman, Andy Warhol, David Lynch şi alţii.

EXPIFF propune publicului cinefil filme unicat, adevărate “lecţii” de cinema experim

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisarul SUA pentru Ucraina reclamă că atacul rusesc din Sumî „încalcă orice linie a decenței”

HotNews acum 2 ore
Trimisul special al SUA în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că atacul efectuat de forțele ruse asupra unor „ținte civile” în orașul Sumî din nord-estul țării „încalcă orice linie a decenței”. „Ca fost lider militar, înțeleg modul de țintire, iar a

„Diagnosticul” oficial dat de medicul Casei Albe: Donald Trump e într-o stare „EXCELENTĂ” de sănătate fizică și cognitivă

Gandul acum 55 minute
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, este într-o stare „excelentă” de sănătate fizică și cognitivă, potrivit primului raport medical anual din al doilea său mandat prezidențial, publicat duminică de medicul Casei Albe. „Președinte

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 5 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 2 ore
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Arabia Saudită şi SUA, pe cale să semneze un acord preliminar pentru cooperare în domeniul energiei nucleare civile

News.ro acum 2 ore
Statele Unite şi Arabia Saudită urmează să semneze un acord preliminar privind cooperarea în dezvoltarea unui program nuclear civil saudit, a declarat duminică secretarul american pentru Energie, Chris Wright, aflat la Riad, transmite Reuters. După

Numele lui Drăgușin apare în scandalul pariurilor din Italia. Fotbalistul, convins să plătească 40.000 de euro

Adevarul acum 4 ore
Procurorii italieni continuă să-l investigheze pe Nicolo Fagioli, fotbalist în la Fiorentina, care a convins 31 de foști coenchipieri, printre care și Radu Drăgușin, să ofere sume de bani către o companie de bijuterii sau direct către el, cu promisi

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Vremea

București
acum

16°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

15°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

20°
dum.

4°/22°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°