Reforma pieţei muncii şi a serviciilor sociale avută în vedere de Ministerul Muncii a ajuns deja în atenţia Coaliţiei de guvernare şi va intra în curând în dezbaterea Guvernului.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a spus că a propus Coaliţiei două documente privind reforma pieţei muncii şi a serviciilor sociale, documente care se referă, în primul rând, la reformarea pieţei muncii, respectiv la modificarea Codului Muncii.
„În prezent se poartă discuţii privind oportunitatea acestor modificări, precum şi a altor legi, care au legătură directă cu acesta, cum ar fi Legea Patronatelor, Legea Sindicatelor, Legea Conflictului Colectiv de Muncă, Legea Contractului Colectiv de Muncă, Legea Comitetului Economic şi Social”, a spus Botiş.
Un al doilea set de reforme vizează zona socială, aici fiind incluse legile serviciile şi prestaţiile sociale, statutul asistentului social şi cel al inspectorului social, legile privind acreditarea serviciilor sociale şi a calităţii serviciilor sociale.
Botiş a arătat că vor fi lansate în dezvatere două-trei variante ale reformei sociale, astfel încât să se ajungă la o formulă care să îmbunătăţească serviciile sociale.
„Aceste reforme propun ca pe termen mediu şi lung să creăm un sistem sustenabil, astfel încât toate tipurile de ajutoare şi prestaţii să fie îndreptate către cei care au cu adevărat nevoie”, a menţionat ministrul Muncii.
În prezent, în România există circa 200 de tipuri de ajutoare sociale, care urmează a fi contopite pe categorii mari, în urma reformei sociale.
„Este important să reuşim inserţia pe piaţa muncii şi să facem ca o persoană care primeşte ajutor de şomaj să fie stimulată să îşi caute un loc de muncă”, a arătat Botiş.
El a precizat că speră ca proiectele de acte normative să ajungă în Parlament în cursul lunii decembrie, cu atât mai mult cu cât documentele sunt deja în