Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” a susţinut, astăzi, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, o conferinţă despre riscurile folosirii antibioticelor „după ureche”.
Peste 30% dintre pacienţii români ajung în spital cu infecţii puternice pentru care medicii nu găsesc tratament din cauză că aceştia sunt rezistenţi la antibiotice.
„Ne-am format obişnuinţa ca pentru orice răceală banală să luăm antibiotice, unele chiar foarte puternice. Aceste medicamente nu atacă virsul ci bacteriile care sunt răspunzătoare pentru buna funcţionare a corpului”, a spus prof. dr. Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”. „O răceală se tratează simplu, cu o baie fierbinte, un ceai cu lămâie şi paracetamol. Nu trebuie să ne repezim să luăm antibiotice!”, a mai spus Streinu Cercel.
În cazul celor care au făcut abuz mai mult de şase luni de antibiotice, rezistenţa bacteriilor este atât de mare încât pacienţii respectivi îşi pun în pericol viaţa. Astfel, când pacientul ajunge la spital cu probleme reale, cum ar fi o intervenţie chirurgicală sau un transplant constatăm că medicul nu poate să-i ofere un tratament care să-l ajute să lupte cu infecţiile care apar în astfel de cazuri.
Streinu-Cercel a mai spus că farmaciile, cu toate că au primit o directivă să nu mai elibereze antibiotice fără reţetă, fac în continuare acest lucru.
Reciclarea antibioticelor
Pentru a contracara aceste riscuri reprezentanţii instituţiilor medicale sunt nevoiţi să facă ceea ce se numeşte „reciclarea antibioticelor”. Astfel, timp de un an sau doi, o serie de antibiotice sunt scoase de pe piaţă pentru ca organismele să uite de ele şi să redevină sensibile la antibiotic.