Într-un veac al relativităţii, în care e tot mai greu să faci diferenţa dintre bun şi rău, sucul de mere nu suportă îndoieli. E ceva bun, la modul definitiv.

Mărul e un fruct preţuit şi ignorat în egală măsură. Ca tot ce-i uşor de obţinut. Nici sucul de mere nu pune probleme mari de fabricaţie. Poate doar unele dificultăţi în conservare. Cu toate acestea, sucul de mere fără aditivi, stabilizatori, emulgatori şi alte porcării chimice, adică sucul obţinut direct din fruct şi consumat ca atare nu-i de găsit în magazinele alimentare. Cauza trebuie căutată în absurdul marii producţii. Într-un jurnal tv, o ţărancă se văita că producţia de mere de Voineşti din acest an e atât de mare, încât sătenii sunt disperaţi. Nu ştiu ce să facă, nu-s pregătiţi.

Binele îi ia pe meseriaşii merelor prin surprindere. Răul îi găseşte întotdeauna pregătiţi, s-au deprins cu răul, au soluţii de supravieţuire, dar binele e o nenorocire. Nu numai cu merele se întâmplă asta. Au fost ani în care ţăranii erau copleşiţi de recoltele prea mari de grâu. Ţin minte o scenă în care un bărăgănean îşi croise o potecă spre pat prin grâul depozitat în toate odăile. Casa îi era inundată de grâu. Omul ştia doar să producă grâu, nu să tragă şi un alt folos din munca lui. De fapt, omul îşi considera ignoranţa ca pe un drept dat de sărăcie. Când eşti calic ce rost are să te străduieşti, să înveţi, să vezi ce fac şi alţii, să te baţi pentru un plus de profit? E mai simplu să boceşti şi să învinuieşti statul că nu vine cu ajutor.

"Sucul de mere poate să fie brandul agriculturii noastre" Aşa zicea şi ţăranca din Voineşti, că statul trebuie să ia măsuri. În Piaţa Obor în noua ei configuraţie, un om din Voineşti cu o instalaţie nemţească de făcut suc de mere a scos bani buni, zile de-a rândul, vânzând cu 5 lei litrul licoarea pură. Şi dânsul avea ceva de reclamat, însă o reclamaţie de om stăpân pe