Ieri, de la Piaţa Unirii, urca pe bulevardul Corneliu Coposu (ce ironie!) un amărât care trăgea de cablul de alimentare un monitor. Îl târşâia pe asfalt, de parcă era Fefeleaga cu Bator. Impresionant. Impresionism?

Acum două săptămâni, în tramvaiul 36, ai fi zis că era concert, dar era un telefon cu sunete polifonice din care se auzea un răget de manea. Nişte cocalari testau ultimele noutati din materie. Mirosea şi a bere ieftină. De data asta ei au coborât - probabil pentru că aveau altă treabă - dar după două staţii au urcat unii cu nişte fiare vechi, de mai avea puţin şi se lăsa tramvaiul pe spate.

Era 29 decembrie, 2009. În aeroportul Băneasa, o familie de rromi aştepta, alături de alte sute de pasageri, să îşi ia zborul spre un oraş din Italia. Chiparoşii erau vreo zece, cu fuste, cu baticuri, paporniţe, geci de piele, pălării, pantaloni negri pensati şi pantofi lucioşi. Plozii lor alergau printre toţi pasagerii care aşteptau îmbarcarea în sala aceea de aşteptare puţin mai mare decât o garsonieră. Ce mai, era un veritabil spectacol. Poliţiştii de la vamă stăteau cu capul băgat bine de tot între umeri.

Autorităţile române, plătite din banii românilor, dorm pe ele. Nimeni nu a priceput de 20 de ani că această categorie socială reprezintă o problemă şi trebuie să i se acorde toată atenţia. E România singura ţara cu ţigani? În toată Europa sunt, dar noi suntem priviţi ca pe un focar de infecţie, de parcă noi, românii şi preşedintele Băsescu îi trimitem intenţionat la cerşit în străinătate. De fiecare dată când treci graniţele ţării, başca trebuie să fii întrebat de un occidental de teapa lui Sarkozy câţi ţigani sunt în România. Nu de alta, dar ştim cu toţii ce se insinuează.

Noi, românii, atunci când avem de-a face cu o problemă, ori luăm totul la băşcălie şi facem mişto ori, pur şi simplu, ignorăm. Întoarcem capul şi ne facem că nu e