Alături de Oltchim Râmnicu Vâlcea, care a obţinut deja calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor, în cupele europene au mai participat alte patru reprezentante ale României. Dacă în Cupa Cupelor, Tomis Constanţa nu a avut nici o problemă în a trece mai departe, în Cupa EHF doar Dunărea Brăilea s-a calificat în optimile de finală. Celelalte două reprezentante, echipele ardeleneşti HC Zalău şi „U" Jolidon Cluj, au părăsit competiţia. Formaţia sălăjeană, pregătită de Gheorghe Tadici, a pierdut returul cu RK Zajecar, campioana Serbiei, 22-30 (10-15) şi, chiar dacă s-a impus la patru goluri în meciul de la Zalău, diferenţa dublă din Serbia înregistrată în favoarea gazdelor a eliminat-o pe formaţia ardeleană din competiţie. Pe hârtie, cel mai greu adversar din această competiţie l-a avut „U" Jolidon Cluj. Vfl Oldenburg a fost semifinalista Cupei Cupelor în sezonul trecut, dar clujencele au privit cu încredere dubla manşă.
Oboseală mare
Repriza a doua a meciului tur din Germania a fost una de coşmar pentru românce, care avea să cântărească decisiv în soarta calificării. Acel meci a fost pierdut la şapte goluri diferenţă, 30-37 şi, chiar dacă returul din Sala Sporturilor „Horia Demian" a fost privit cu optimism, clujencele nu au putut conduce pe tabelă decât la maxim două goluri, chiar în startul partidei, 2-0. Oldenburg şi-a arătat mai apoi valoarea şi condiţia fizică superioară şi a reuşit, în final, pe fondul resemnării „studentelor", chiar să câştige, 30-28 (15-14). „În tur a fost pierdută calificarea, atunci când am comis multe greşeli şi le-am dat posibilitatea să se distanţeze. Ne-am pregătit bine toată săptămâna, dar a fost un meci mult mai greu decât ne-am fi aşteptat. Ne rămâne doar campionatul, acolo unde vrem să facem o figură frumoasă", a declarat Mihaela Ani Senocico, cea mai bună marcatoare a echipei române, cu şapte goluri