O mâhnire născută-n propria fiinţă mă face să îmi pun o întrebare din ce în ce mai des: "De ce nu apreciem persoanele cât timp sunt în viaţă,ci doar după ce mor?"
Faimă. Lumini. Zgomot. Fotografii, albume, tricouri personalizate şi, în final, o avalanşă de autografe.
Dar, de multe ori, toate acestea se întâmplă la început ... Pe parcursul anilor, însă, mai ales dacă artistul nu dă dovadă de inventivitate, nu e deschis pentru schimbări "în pas cu moda", multe voci, cândva de aur, sunt date uitării. Publicul uită repede, chiar şi celebrităţile. De exemplu, a trebuit să moară două stele ale muzicii pentru a le fi recunoscută adevărata valoare. Abia la aflarea întâmplărilor îngrozitoare am reascultat "Un actor grăbit" sau " Fată dragă nu fi tristă". Abia la tragicul final al vieţii ne-am reamintit împreună de prima "rockeriţă modernă" a României sau de "fata cu părul de foc". Ne-am reamintit în acea clipă de primele nume ale muzicii pop româneşti. Şi, totuşi, cercul "amintirilor" nu se opreşte aici. Scandalul massmedia s-a zămislit numaidecât sub umbra lăsată de scriitorul Adrian Păunescu. Am fost atât de cutremuraţi de moartea sa, încât cu lacrimi în ochi i-am recitit poeziile pline de râvnă, pline de ardoare şi de veridicitate pentru neamul românesc... O mâhnire născută-n propria fiinţă mă face să îmi pun o întrebare din ce în ce mai des: "De ce nu apreciem persoanele cât timp sunt în viaţă, ci doar după ce mor?". E, poate, o întrebare retorică . O putem pune pe seama sorţii, pe seama ghinionului, pe seama neinspiraţiei. Nu găsesc răspuns la această întrebare care îmi macină firea şi pe care o port pretutindeni...
Ne-am învăţat să judecăm oamenii după criterii impuse, mai mult sau mai puţin evident, de către alţii. Doar pentru că x, y nu ascultă un anumit interpret asta nu înseamnă că şi noi trebuie să procedăm la fel. Este foarte dureros faptul c