Fostul fundaş Anton Weiszenbacher (45 de ani), câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, vorbeşte în premieră despre cei doi ani petrecuţi în Ghencea. Cum a ajuns tânărul de 20 de ani la echipa militară, cum s-a supărat cu Valentin Ceauşescu, de ce nu a rămas prieten cu vreun fost coechipier şi multe alte în primul interviu acordat de Toni după ce a plecat din ţară, în 1991.
Libertatea:Cum aţi ajuns la Steaua, domnule Weiszenbacher?
Anton Weiszenbacher: Întâmplător! Nu împlinisem 20 de ani când am semnat cu...Dinamo! Mă recomandase Constantin Frăţilă, care îmi fusese antrenor la FC Baia Mare. Probabil că Armata aflase ce transfer vor să facă cei de la Interne şi, în noaptea dinainte de a ajunge în Ştefan cel Mare, m-au luat cu un ARO de acasă şi m-au dus la Bucureşti, la Steaua, ca să fac...stagiul militar!
Aţi fost fundaş de la început?
Am început pe la 12-13 ani şi am jucat mijlocaş ofensiv la juniori. La Minerul Baia Sprie eram chiar golgheter. Dar s-a accidentat un fundaş şi antrenorul m-a pus în apărare. Şi acolo am rămas!
Ce model aţi avut în carieră?
Pele, Beckenbauer, dar şi Loţi Boloni. Am avut multe de învăţat de la el! Plus că avea mână uşoară ca dentist!
Să revenim. Nu ştiaţi pe nimeni când aţi ajuns Ghencea?
Ba da, pe Anghel Iordănescu! Mă antrenase la naţionala de juniori! Totul a decurs foarte repede. Părinţii au semnat hârtiile şi am fost al Stelei pur şi simplu!
Coleg de cameră cu "adverarul" Bărbulescu
Nu v-a fost frică de Bucureşti?
Nu, pentru că doream să-mi fac o carieră! Eram, cum se spune, cu capul înainte. Într-adevăr, mi-a fost destul de greu, dar am răzbit. Acolo era o echipă în care reuşeai să intrii doar dacă se accidenta vreun titular. Trupa era formată, puteai să lupţi, însă nu puteai sa intrii. Existau 11 jucători titulari..
