Comisia Europeană i-a cerut Parlamentului European să retragă o serie de fonduri UE ale Bulgariei şi României, deoarece aceste ţări nu au capacitatea să le absoarbă, a declarat europarlamentarul Ivailo Kalfin, citat de Focus News.
Potrivit lui Kalfin, fondurile vizate în cazul Bulgariei erau alocate în cadrul Facilităţii Schengen şi a programului preaderare ISPA.
"În total, 27,5 milioane de euro din banii destinaţi pregătirii aderării la Schengen le vor fi luaţi Bulgariei şi României", a anunţat europarlamentarul.
El a adăugat că patru milioane de euro din fondurile alocate pentru Bulgaria în baza ISPA probabil că nu vor fi plătite.
Comisia Europeană ar fi explicat că, din cauza problemelor la licitaţiile publice, implementarea multor proiecte a înregistrat întârzieri.
Reprezentanţa CE în Bulgaria a anunţat pentru cotidianul Klasa că aceasta este o realocare obişnuită a resurselor, făcută la sfârşitul fiecărui an. Oficialii au adăugat că, atunci când o ţară contractează mai puţin decât fondurile care îi sunt alocate, economiseşte banii contribuabililor UE. Ei au precizat că bugetul UE va fi discutat de Parlamentul Europeană până joi.
Potrivit CE, autorităţile naţionale şi locale nu dispun de suficiente fonduri pentru cofinanţarea proiectelor şi de aceea absorbţia fondurilor UE a fost amânată.

El a adăug