Liderul UDMR, Marko Bela, susţine că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a încălcat normele de echidistanţă şi neutralitate pentru că şi-a dat acordul ca membrii Comisiei pentru învăţământ să lucreze neregulamentar.
"Eu nu am un litigiu cu domnul Geoană şi nici în continuare nu vreau să am un litigiu personal. Nu am nimic personal cu domnia sa. Am opinia că a încălcat regulile de echidistanţă, de neutralitate, în funcţia de preşedinte al Senatului, nu ca politician", a declarat, marţi, Marko Bela.
Pe liderul Uniunii l-a supărat şi faptul că Mircea Geoană nu numai că şi-a dat acordul, dar a şi declarat acest lucru în faţa judecătorilor Curţii Constituţionale, că, la Senat, Comisia de învăţâmânt va lucra ilegal şi neregulamentar: "Vă rog să vă închipuiţi dacă preşedintele Senatului are forţa şi puterea să preconizeze în ce ritm se va lucra în acea comisie şi are forţa să ne dea dezideratul - duminică seara raportul va fi gata. Ca preşedinte de Senat nu avea voie să înceapă să militeze pentru o anumită modalitate şi pentru un anumit conţinut al Legii educaţiei". Marko a evitat să dea un răspuns tranşant atunci când a fost întrebat dacă se intenţionează ca în coaliţia de guvernare să iniţieze un demers de demitere a lui Geoană: "Eu cred că nu numai eu am această intenţie, dar vom vedea când şi cum vom discuta această problemă".
Liderul Uniunii a mai spus, pentru gândul, că promulgarea Legii educaţiei este în continuare "o condiţie pentru rămânerea UDMR la guvernare".
Comisia de învăţământ a revotat raportul Legii educaţiei, în absenţa senatorilor puterii
Senatorii PSD şi PNL din Comisia de învăţământ au dat din nou un vot, marţi dimineaţă, pe raportul Legii educaţiei, la solicitarea Biroului Permanent. De la şedinţă au lipsit şi de această dată reprezentanţii PDL şi UDMR.
Vicepreşedintele Comisiei, Ecaterina Andronesc