Bărbatul de 71 de ani, Vladimir I., se află în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, la Terapie Intensivă.
Aseară, în jurul orei 21.00, pe raza localităţii Vama a avut loc un grav accident între o maşină de teren şi un tren marfar. În urma tragediei şi-a pierdut viaţa pasagera din dreapta, Aurora I., de 65 de ani, soţia şoferului. Bărbatul de 71 de ani, Vladimir I., se află în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, la Terapie Intensivă.
Patru trenuri au avut întârzieri de sute de minute
Din cauza accidentului, traficul feroviar între Moldova şi Ardeal a fost blocat mai bine de o oră şi jumătate. „Acceleratul Iaşi-Timişoara Nord a avut o întârziere de 107 minute, trenul personal Suceava-Câmpulung Moldovenesc 215 minute, acceleratul Vatra Dornei-Bucureşti a întârziat 64 de minute, iar marfarul implicat în accident, Poaiana Ilvei-Bacău, 315 minute”, a informat comisarul Mircea Scutar, de la Poliţia Transporturi Feroviare Suceava. Acesta a precizat că traficul feroviar în zona Vama a fost închis în intervalul orar 20.47 şi 00.12.Din primele cercetări, vina se pare că aparţine şoferului maşinii de teren, care s-a angajat în traversarea căii ferate, deşi barierele erau coborâte, iar semnalele luminoase în funcţiune.
„Şoferul nu a făcut niciun gest. Semnalele luminoase erau aprinse şi bariera era coborâtă. Pur şi simplu s-a băgat în faţă. Aveam 35 km/h”, a declarat Dumitru Cristescu, mecanicul locomotivei marfarului implicat în accident.
Martorii tragicului eveniment susţin că maşina de teren care a intrat în marfar a fost târâtă pe calea ferată circa 150 de metri. Se pare că cei doi soţi se întorceau de la dentist, din localitatea Frasin.
Citiţi şi: Suceava: Grav accident între un tren marfar şi o maşină de teren (UPDATE)