* pe lângă cele două infracţiuni, unul dintre ei este acuzat şi că a făcut-o pe şoferul, deşi consumase înainte băuturi alcoolice
* minorii au fost prinşi în trafic şi reţinuţi pe ordonanţă * suspecţii au fost descoperiţi în timpul unei acţiuni de amploare ce s-a derulat la sfârşitul săptămânii trecute, pe timpul căreia poliţiştii au împărţit sute de amenzi şi dosare penale
Doi minori în vârstă de 17 ani vor fi cercetaţi penal după ce au furat o maşină, pe care au condus-o apoi, deşi nu aveau permis. Mai mult decât atât, unul dintre ei consumase înainte băuturi alcoolice. Distracţia lor nu a durat mult deoarece adolescenţii au fost prinşi în trafic la doar 10 minute după ce fusese reclamat furtul, fiind aruncaţi apoi în spatele gratiilor.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la sediul Poliţiei oraşului Ianca s-a prezentat un tânăr din comuna Racoviţa, care a sesizat că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din parcul orăşenesc Ianca. Imediat au fost informate toate subunităţile de poliţie din judeţ, dispunându-se totodată şi instituirea unor filtre. Astfel, zece minute mai târziu, maşina în cauză a fost oprită în trafic de un echipaj de la Poliţia Comunală Viziru, care l-a identificat la volan pe B.I. (17 ani) din satul Gabrielescu, comuna Bordei Verde. Fiind testat cu aparatul etilotest, oamenii legii au descoperit că minorul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanenţă Însurăţei pentru recoltarea probelor biologice şi stabilirea cu exactitate a gradului de alcoolemie. Ulterior, un colectiv format din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei oraşului Ianca au desfăşurat investigaţii şi au stabilit că în acea noapte, suspectul, împreună cu localnicul L.F. (17 ani), folosind chei potrivite, au sustras autoturismul din parcarea unei discoteci din oraşu