Mesajul a fost trimis. Multumesc!

King, un scriitor bine (de) citit

Publicat in Pandoras, marți 23 noiembrie 2010 ·

Vă recomand din toată inima Povestea lui Lisey, Stephen King (cartea cred că se mai găseşte la Cărtureşi, sus, în dreapta, la secţiunea de cărţi cu preţ redus – aveţi grijă la cap, grinda e destul de jos , acolo cartea costă doar 10 lei, în rest, pe net spre exemplu am văzut că aceeaşi carte se vinde cu 45 de lei…mă rog, mi se pare o diferenţă cam mare).

Am început cartea fără să îi dau mare importanţă, mai mult pentru relaxare şi apoi n-am putut s-o mai las din mână, mă rog, poate şi pentru că unele dintre scenele care se petrec în minunata Bu-Luna îmi par destul de cunoscute din câteva dintre visele mele, nu toate şi nu chiar aşa cum se petrec acolo. Plus, sunt scenele simple şi sincere de căsnicie dintre Lisey şi soţul ei şi câteva dialoguri savuroase între Lisey şi sora ei mai mare. Am râs destul de bine, zic, cel puţin luând în considerare că e vorba de …Stephen King.

Că tot căutam zilele trecute pe net informaţii despre King, am dat peste pictorialul acesta, apărut în Esquire, anul trecut prin iulie, un număr în care aşa zisul rege al horrorului îşi promovează ultimul produs – Morality şi modelul Bar Rafaeli poartă doar …un paragraf, cel cu care îşi începe scriitorul nuvela.

Pe lângă faptul că e o bună metodă de promovare a lui King şi probabil că ideea aparţine vreunui tip sau vreunei tipe foarte bine plătit (ă) exact pentru jobul ăsta, mi-a plăcut foarte mult ideea pictorialului şi cred că e un fel de pălmuţă bine aplicată pictorialelor cu femei care se întrec în mărimea buzelor, mâncatul fructelor zemoase de sezon sau prelucratul pozelor până la epuizare.

Una peste alta şi nu fără nicio legătură cu cele scrise în primul paragraf, am văzut câteva cărţi de Stephen King şi la târg, la Gaudeamus şi mi s-au părut scumpe. Cred că unele edituri ori nu ştiu că e criză şi le merge atât de bine încât îşi pot permite să vândă cărţile cu s

Articolul in Pandoras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum 2 ore
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 5 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 2 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Vremea

București
acum

40°
lun.

22°/40°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°