Mesajul a fost trimis. Multumesc!

70% dintre români cred că sistemul de vot actual ar trebui schimbat

Publicat in Romania Libera, marți 23 noiembrie 2010 ·

Un procent de 70% dintre români cred că România ar avea nevoie de o schimbare a sistemului de vot actual, iar 22% consideră contrariul, relevă un sondaj realizat de CCSB şi făcut public în cadrul unei dezbateri organizate de Asociaţia Pro Democraţia (APD).

Potrivit datelor sondajului realizat în perioada 18 - 21 noiembrie, 38% dintre respondenţi sunt de părere că sistemul de vot pe listă este cel mai potrivit pentru România, 30% consideră că un sistem de vot mixt ar fi cel mai adecvat, iar 20% cred că sistemul de vot pe colegiu uninominal este cel mai potrivit. De asemenea, 51% dintre români cred că votul trebuie să îmbine voinţa majorităţii de la nivel naţional cu cea de la nivel local, 28% sunt de părere că votul trebuie să respecte mai mult voinţa majorităţii la nivel naţional, iar 15% consideră că votul trebuie să respecte mai mult voinţa majorităţii de la nivel local.

După cum transmite Agerpres, un procent de 51% dintre cei chestionaţi cred că alegerile prezidenţiale ar trebui să aibă loc în acelaşi timp cu cele prezidenţiale, iar 41% consideră contrariul. Totodată, 61% dintre români sunt de părere că ar fi corect, în cazul în care votează cu un candidat care nu iese parlamentar, ca votul său să nu se piardă, să meargă către partidul celui cu care a votat, pentru alţi candidaţi în alte colegii. În altă ordine de idei, 78% dintre respondenţi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită.

În ceea ce priveşte nivelul de informare privind sistemul de vot actual, 51% dintre cei chestionaţi au răspuns corect la întrebarea privind voturile acordate partidelor care nu intră în Parlament şi 43% au ştiut răspunsul adevărat la întrebarea referitoare la voturile candidaţilor care nu ocupă primul loc într-un colegiu electoral, iar un procent de 60% dintre respondenţi cred că sistemul de vot din România este în prezent unul majoritar.

La

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum o ora
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 3 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Trump vrea să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii cu venituri sub 150.000 de dolari pe an (secretarul comerţului)

G4Media acum o ora
Preşedintele american Donald Trump „aspiră” să-i scutească de la plata impozitelor pe americanii care câştigă mai puţin de 150.000 de dolari pe an, a declarat joi secretarul pentru comerţ, Howard Lutnick, în mai multe interviuri acordate presei amer

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 22 minute
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum o ora
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pensionarii au primit o pensie mai mare în ultimul trimestru din 2024, cu 12,2% mai mult

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulţi bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară în Români

JD Vance, huiduit la un concert din Washington. „Ați distrus acest loc!” VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a fost huiduit de public după ce și-a făcut apariția, joi seară, la un concert al Orchestrei Simfonice Naționale la Kennedy Center din Washington, o instituție preluată recent de sustinățori ai președintelui Donald Tr

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 3 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

20°
vin.

11°/20°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°