Mai multe societăţi au anunţat concedieri colective la sfârşit de an. Comparativ cu anul trecut, în aceeaşi perioadă, când 6,2 la sută dintre clujeni erau şomeri, anul acesta numărul lor scade la sub cinci la sută.
În judeţul Cluj sunt înregistraţi aproximativ 17.500 de şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi. Rata şomajului la începutul lunii noiembrie 2010 a fost de 4,17 la sută. Numărul persoanelor înregistrate, anunţă conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va mai creşte uşor până la sfârşitul anului. Asta pentru că mulţi dintre cei care nu au un loc de muncă în prezent se înregistrestrează la şomaj pentru a primi ajutoare pentru încălzire.
În ceea ce priveşte concedierile colective, demarate de mai multe firme la sfârşitul acestui an, 1.600 de oameni, aproximativ, vor fi daţi afară. Cei mai mulţi dintre aceştia, 830, sunt angajaţi la Bechtel.
„Bechtel a demarat procedurile pentru disponibilizare colectivă. Acestea ar urma să se finalizeze până în 20 februarie. Este o procedură pe care compania o face an de an, dar cred că aceste concedieri nu vor avea loc, asta pentru că statul român îşi va plăti datoriile la începutul anului viitor, astfel că lucrările la Autostrada Transilvania vor continua”, a declarat şeful AJOFM Cluj, Daniel Don.
„Numărul persoanelor care urmează să fie concediate colectiv la sfârşitul acestui an este de circa 1.600, faţă de 3.000 cât era înregistrat la sfârşitul anului trecut. Reducerea ratei şomajului se datorează măsurilor luate de AJOFM Cluj, de stimulare a şomerilor pentru a se angaja“, a mai spus Don.
Cine mai face concedieri
Celelalte firme care vor face disponibilizări sunt Hidroconstrucţia (334 de persoane), Ursus (150) Someşul Dej (150), Libertatea (firmă care produce mobilă - 78), Iridium (47), Cominex Nemetalifere (45), SC Doi Invest (40), Tirrena Scavi (1