Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tenorul Bogdan Mihai despre soprana sinucigaşă: "Roxana a dat o palmă plină de sânge viermilor care au dat-o afară de la Operă!"

Publicat in Adevarul, marți 23 noiembrie 2010 ·

Tânarul tenor român care s-a făcut cunoscut pe marile scene ale Europei şi pe care îl leagă lucruri comune de soprana Roxana Birban, ambii fiind într-un fel sau altul nevoiţi să încheie socotelile cu Opera Naţională din Bucureşti, a ţinut să lase pe blogul personal un mesaj în amintirea sopranei care s-a sinucis sâmbată.

„Se spune, de către marii specialişti, că cel ce decide să îşi scurteze viaţa de la el putere, este o persoană instabilă; vă rog să mă credeţi că Roxana este (nu îmi place verbul la trecut în cazul acesta) o persoană mult mai stabilă decât cei ce au determinat-o să recurgă la acest gest. Cum pot acei oameni ce se cred Dumnezeu, să decidă vieţile unor artişti, cum pot să trăiască cu aşa ceva pe conştiinţă? Şi eu am întâmpinat piedici de la aceste persoane. Nu cred că aceştia merită statutul de “persoane”, ci mai degraba de “viermi", a scris teneroul pe blogul său http://blog.bogdanmihai.com/.

„Cunoaştem toţi cum se fac presiuni asupra unui artist, stiu cum este impiedicat să îsi desfăşoare un spectacol deja programat, piedici bazate pe minciuni.

Ştiu cum Roxana a fost împiedicată să cânte, chiar în seara spectacolului, totul pornind de la un telefon primit din partea unui vierme. Ştiu cum recent i-a fost refuzat iar accesul în ONB din partea unor viermi. Ştiu acest lucru. Nu au reuşit. Roxana prin gestul ei, nu s-a sinucis, ci ea a fost singura dintre noi care a avut curajul să îi arate; este nedreaptă metoda aleasă, însă ea le-a dat câte o palmă plină de sânge acestor viermi", mai arată tenorul.

Contatctat de Adevărul de Seară el s-a abţinut să facă mai multe comentarii, însă a ţinut să precizeze „Dumnezeu să o odihnească în pace şi fie ca prin dispariţia prematură a Roxanei, Dumnezeu să le arate tuturor adevărul iar cei care o au pe conştiinţă să recunoască măcar în ultimul ceas cât au fost de ticăloşi!".

Alexandru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 57 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°