Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1 Decembrie aduce inaugurarea Autostrăzii Sibiu

Publicat in Romania Libera, marți 23 noiembrie 2010 ·

Ziua Naţională a României vine cu o veste excelentă pentru sibieni. După ani buni de lucru, scandaluri, procese şi suspiciuni, centura Sibiului va fi dată în folosinţă peste 10 zile. Peste 17 kilometri, adică cea mai mare parte a centurii, are regim de autostradă. Evident, lucrările nu vor fi încheiate în totalitate, dar centura va fi circulabilă, ceea ce înseamnă că sibienii vor putea scăpa, în sfârşit de traficul greu prin oraş.

Reparaţii capitale şi în oraş

„Vom repara în primăvară toate străzile afectate de traficul greu, vom reface stratul de uzură. Refacerea străzilor va costa în jur de patru milioane de lei", spune Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu. Nici n-a fost bine deschisă centura şi deja a fost atribuit primul contract. Deszăpezirea centurii Sibiului va fi făcută de firma Euro Strada din Braşov. Experienţa societăţii se rezumă la deszăpezirea arterelor din oraşul Braşov, contract derulat împreună cu firma Vectra Service. Estimat iniţial la un milion de euro cu tot cu TVA, contractul a fost redus la circa 700.000 de euro şi prevede deszăpezirea centurii Sibiului timp de câteva luni, de la 1 decembrie 2010 la 15 martie 2011 şi între 1 noiembrie 2011 până la finalul anului viitor. "În funcţie de condiţiile meteo-rutiere această perioadă poate fi modificată prin notificarea scrisă a achizitorului", precizează, în caietul de sarcini al licitaţiei, reprezentanţii CNADNR. Maşinile închiriate pentru a deszăpezi cei 17,2 km de autostradă, respectiv cei 3,6 km de drum naţional din viitoarea centură a Sibiului vor fi plătite indiferent dacă lucrează intens sau doar "aşteaptă" în bază. Doar că tarifele vor fi diferenţiate, arată o clarificare emisă de CNADNR în legătură cu această licitaţie. Ziua Naţională a României vine cu o veste excelentă pentru sibieni. După ani buni de lucru, scandaluri, procese şi suspiciuni, centura Sibiului v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 31 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°