Este normal ca atunci cand se stinge o personalitate precum Adrian Paunescu, sa apara opinii si articole numeroase despre viata si activitatea sa. Ceea ce surprinde insa este divergenta parerilor exprimate, care merg de la a-l urca pe cruce ca talhar pana la lauda dusa peste limita decentei.
De vina pentru aceasta stare de lucruri este faptul ca ziaristul roman se preocupa de omul Paunescu cu prea multa patima, judecandu-i faptele trecerii lui prin viata de parca ar fi trait pe Luna, in loc sa urmareasca relatia poetului cu societatea romaneasca a timpului sau, singura care de fapt conteaza in evaluarea sa ca persoana publica.
Multi nu stiu ca in anul 1973 presa libera in Romania nu exista. De fapt, nu existau nici ziare. Toate publicatiile erau "organe" ale statului comunist, precum Scanteia, Scanteia Tineretului, Munca, Romania Libera. Ziaristul era colportorul de stiri primite de la unica sursa de informatii, Agentia Agerpres, ceea ce facea ca ziarele sa semene intre ele ca doua picaturi de apa.
Revista Flacara incendiaza Romania
In acest context, in anul 1973, redactor sef al revistei saptamanale Flacara devine Adrian Paunescu, care reuseste in foarte scurt timp sa editeze o revista unica, ale carei articole inedite erau in raspar cu tot ce cunoscuse presa romaneasca comunista pana atunci.
Impactul revistei in societate a fost imens. Ca sa apuci sa cumperi o revista Flacara trebuia sa fii la ora 6:00 in fata chioscului de ziare, pentru ca, afara de cateva exemplare, revista se vindea pe sub tejghea.
Fiecare numar al revistei trecea din mana-n mana, pana cand i se stergeau literele ori se rupea hartia. Daca cititorul ar fi simtit ca aceasta revista ar fi fost un instrument de propaganda comunista, s-ar mai fi chinuit el ca s-o cumpere?
Revista Flacara a fost si prima scoala de ziari
