Generatia de astazi tinde sa priveasca securitatea prin prisma Razboiului Rece, ca si cum harta geopolitica ar fi fost un imens joc de risc. Se gandesc la oameni puternici, la batalii planuite sa schimbe regulile jocului imediat ce zarul a fost aruncat.
Exista, sa spunem, si o logica a acestei viziuni. Jocul are sens, in mare parte datorita faptului ca "securitatea" in acest context este strict definita ca si libertatea unui atac teritorial.
Pentru majoritatea tinerilor, Razboiul Rece este ca si Razboiul Peloponezian din Antichitate. Nu este de condamnat. In Europa de astazi, producerea unui conflict major este mai putin posibila decat a fost vreodata. Acest fapt se datoreaza NATO si Uniunii Europeane, care au ajutat la raspandirea pacii si a stabilitatii pe intreg continentul prin incheierea de parteneriate cu fostii advresari. Apoi au dat sansa acestora de a le deveni aliati.
Consolidarea democratiei in Europa a fost un moment binevenit si destul de inspirat, insa beneficiile pacii si definitia securitatii europene au venit in acelasi timp in care lumea a inceput sa se schimbe.
Acest lucru este vizibil. Traim intr-o perioada in care bombele pot fi ascunse in pantofi sau in cartuse pentru imprimanta, atacurile cibernetice zumzaie ca albinele pe Internet si cand, pentru unii, distrugerea reciproca a devenit un tel, nicidecum un avertisment.
Logica vechiului joc a disparut de mult. Statele fragile, aflate pe cealalta jumatate a globului, au devenit medii propice pentru dezvoltarea terorismului si a retelelor "ucigase" ce favorizeaza traficul si consumul de drogurilor, arme si chiar de fiinte umane.
Aproape treizeci de tari detin sau achizitioneaza in acest moment rachete balistice. In fiecare zi, atacuri cibernetice au drept tinta sistemul bancar, controlul de trafic aerian sau retelele electrice.