Azi, de la ora 22.30, un spectacol regizat de Rodica Popescu Bitănescu. Sursa: TVR
Postul TVR Cultural difuzează, sub genericul "Omagiu Actorului", piesa "Cinci femei în tranziţie", în regia Rodicăi Popescu Bitănescu şi a lui Andrei Măgălie.
De ziua ei, Gazda Rodica Popescu Bitănescu organizează o mică petrecere, unde invită câteva prietene: Aimée Iacobescu este Profesoara, Magdalena Cernat - Bibliotecara, Vivian Alivizache - Afacerista, iar Tania Popa - Tânăra.
Cele cinci actriţe îi arată publicului, cu haz şi sensibilitate, cum este femeia de ieri, de azi şi de mâine: femeia de tranziţie.
Dialoguri simple
Povestea e alcătuită din dialoguri simple şi sincere, conflicte omeneşti, întrebări existenţiale şi destăinuri tulbu ră toare, ca între prietene. Partea de umor este "condimentată" cu stări explozive, sentimente puternice, taine şi frustrări, toate la un păhărel de pălincă, ciocnit în cinstea gazdei.
"Atât gazda, cât şi invitatele sale atacă, în replici acide, cam tot ce stârneşte comentarii critice în ultima vreme: succesul în afaceri al şmecherilor, cameleonismul politicienilor, insuportabila vulgaritate promovată în mass-media, decăderea învăţământului, standardizarea ţinutei şi a limbajului după model american... Finalul lasă loc pentru speranţă şi pentru reconciliere, ceea ce face să crească şarmul piesei în faţa spectatorilor", este părerea criticul de film Dana Duma, citat de www.tnb.ro.