Leul s-a depreciat semnificativ după primele tranzacţii de marţi, iar cotaţiile au urcat până la 4,3140 lei/euro, în linie cu evoluţia valutelor din regiune, pe fondul îngrijorărilor că sprijinul acordat Irlandei nu va preveni intrarea altor state puternic îndatorate din zona euro în criză.
La deschidere, moneda naţională era cotată în jur de 4,3 lei/euro, aproape de nivelul de la închiderea de luni, când transferurile se operau la 4,2970 - 4,2990 lei/euro.
Ulterior, paritatea a început să urce treptat, iar la ora 10:30 schimburile se realizau la 4,3135 -4,3145 lei/euro. Potrivit dealerilor, deprecierea leului e corelată cu pierderile din regiune, după ce au apărut temeri că Portugalia ar putea fi următoarea ţară care va solicita ajutor financiar extern.
Valutele din regiune consemnau scăderi de circa 0,4% în raport cu euro. Contextul european este, de asemenea, negativ, bursele europene au deschis marţi în scădere, afectate de un potenţial conflict militar între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, în timp ce programul de finanţare externă pregătit de FMI şi UE pentru Irlanda nu a calmat temerile legate de datoriile statelor din zona euro.
Banca Naţională a României (BNR) a calculat luni un curs oficial de 4,2957 lei/euro, cu 0,15 bani sub cel de vineri, de 4,2972 lei/euro. Moneda naţională s-a apreciat uşor şi în raport cu dolarul american, iar BNR a afişat o paritate de 3,1274 lei/dolar, cu 0,39 bani mai mică decât cea de vineri, de 3,1312 lei/dolar.
Pe piaţa monetară, dobânzile pentru depozitele cu scadenţa la o zi se menţineau la 2 - 3%.
SURSA: Mediafax