Antimateria, opusul materiei, a fost izolata si studiata pentru prima data in seria de experimente care au loc la Geneva, la Marele Accelerator de Particule (Large Hadron Collider).
Cercetatorii sunt de parere ca, dupa Big Bang, acum 14 miliarde de ani, Universul continea in cantitati egale materie si antimaterie, conform news.com.au.
De obicei, cand intra in contact cu materia, antimateria este anihilata. Prin noile studii efectuate la Geneva, la Marele Accelerator de Particule, s-a reusit captarea a 38 de atomi anti-hidrogen, timp de 0,166 secunde.
In unele filme SF, cum ar fi "Star Trek", antimateria este folosita pentru propulsarea navelor, dar apare si ca parte a unei bombe in filmul "Ingeri si demoni". Ceea ce s-a descoperit acum nu ar reusi sa miste, insa, nici macar o ceasca de cafea, afirma cercetatorii. Aceste experimente pot schimba legile fizicii, mai spun ei.
Studiul a fost publicat in revista Nature. In cadrul acestui experiment au fost raciti protoni incarcati negativ (inversul nucleelor de hidrogen) care au fost comprimati intr-un nor rece de pozitroni, ceea ce reprezinta echivalentul de antimaterie al electronilor. Astfel, s-ar putea gasi raspuns la intrebarea de ce Universul vizibil este facut in mare parte din materie.
Antimateria, opusul materiei, a fost izolata si studiata pentru prima data in seria de experimente care au loc la Geneva, la Marele Accelerator de Particule (Large Hadron Collider).
Cercetatorii sunt de parere ca, dupa Big Bang, acum 14 miliarde de ani, Universul continea in cantitati egale materie si antimaterie, conform news.com.au.
De obicei, cand intra in contact cu materia, antimateria este anihilata. Prin noile studii efectuate la Geneva, la Marele Accelerator de Particule, s-a reusit captarea a 38 de atomi anti-hidrogen, timp de 0,166 sec