Oricine a fost chiar si o singura data la tara si a mancat acolo, mai ales de sarbatori, stie ca nu va gasi asa ceva in restaurantele bucurestene, si nici macar nu-si mai bate capul sa caute. De ce nu copiaza cineva pas cu pas ce se intampla la o astfel de masa taraneasca e greu de inteles. Mai ales ca sunt multi, foarte multi care ar plati dublu sau triplu numai ca sa regaseasca acele gusturi pe care nu le mai uiti vreodata dupa ce ti s-a intamplat sa dai de ele.
Ori de cate ori am auzit despre un restaurant cu « specific romanesc », mai nou sau mai vechi in Bucuresti, m-am dus. Adesea am plecat nu dezamgit, ci chiar furios de-a binelea. Mancarea e aproape identica peste tot. Nu degeaba Metro a depasit miliardul de dolari in Romania... Aceleasi icre, fasole batuta si zacusca la galetusa, aceiasi carnaciori din grasime si zgarciuri, mici, ficatei si ciupercute, toba cu gelatina, sorici transparent, legume congelate... Si doar putini se uita si pe alte rafturi decat cele pentru saraci, cu produsele cele mai ieftine posibil.
In Bucuresti am incercat sa ajung la toate restaurantele romanesti despre care vorbeste lumea. Cel mai prost am mancat la Burebista si la La Mama de langa Atheneu. A fost absolut lamentabil. Am luat mai multe feluri, pentru ca era ieftin, insa cele mai multe au ramas aproape neatinse, oricat de foame imi era. In clasamentul meu « invers », cele doua sunt urmate indeaproape de La Berbecu’, de Bistro Atheneu si de (defuncta acum – transformata in restaurant mexican)Beraria Dorobanti.
Din cate imi aduc eu aminte, la toate acestea (cu exceptia « defunctului », care era, oricum, abia deschis) se manca mai bine cu multi ani inainte, probabil cand inca nu descoperisera « binecuvantarea » supermarketurilor. Cand s-a deschis primul La Mama, aproape de Stefan cel Mare, nu putini erau cei care se suiau in masina si faceau un drum lun
