Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România coboară pe ultimul loc în UE privind uşurinţa plăţii impozitelor în 2009

Publicat in Romania Libera, marți 23 noiembrie 2010 ·

România a coborât anul trecut pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte uşurinţa unei companii de a plăti taxele şi a retrogradat două poziţii în topul mondial, de pe locul 149 pe 151, din 183 de state incluse într-un studiu anual al PricewaterhouseCoopers şi Banca Mondială, informează Mediafax.

"România se plasează în media europeană atât la nivelul numărului de ore necesare pentru conformare, cât şi al ratei totale de impozitare, dar are cele mai numeroase plăţi anuale din Uniunea Europeană, şi de aceea se plasează, probabil, pe ultimul loc în privinţa uşurinţei de plată a taxelor", a declarat Peter de Ruiter, liderul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică al PwC.

Rata totală de impozitare a unei companii medii din România se plasează la 44,9%, uşor peste medie din UE, de 44,2%, dar sub media mondială (47,8%), iar timpul necesar pregătirii documentaţiei, depunerii declaraţiilor şi plăţilor se ridică la 222 de ore, exact medie UE.

România are însă cele mai multe plăţi din UE, respectiv 113 operaţiuni, din care 84 se referă la contribuţiile sociale, în timp ce media UE este de 17 plăţi pe an, Suedia fiind cea mai bine plasată în topul global, cu 2 plăţi anuale. Inndicatorul privind plăţile s-a deteriorat în România şi din cauza introducerii impozitului minim la începutul anului trecut.

La nivel mondial, numai Ucraina are mai multe plăţi anuale decât România, respectiv 135 de operaţiuni.

Cele mai multe plăţi din România se referă la taxe pe forţa de muncă, respectiv peste jumătate, şi numai 27% din acestea "nu au nicio legătura cu taxarea muncii".

"Putem vedea o mare îmbunătăţire dacă impozitele şi contribuţiile nu vor mai fi colectate de entităţi diferite. Dacă totul va fi colectat de ANAF putem asiata la un impact pozitiv masiv, care va ajuta la viitoare consolidare a bazei de impozitare. Următoarea etapă ar f

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni. Papa Franc

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării până duminică

Ziarul Financiar acum 19 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări cod galben şi cod portocaliu de vânt şi instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a ţării. n cea mai mare parte a Moldovei, estul şi nord-estul Munteniei, precum şi în nordul

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 46 minute
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Coreea de Nord prezintă o nouă navă de război de 5.000 de tone în „stilul Kim Jong Un”

News.ro acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la o ceremonie de lansare la apă a unui „nou distrugător multifuncţional”, a anunţat, sâmbătă, agenţia de stat KCNA, citată de Reuters. Nava de război de 5 000 de tone a fost echipată cu „cele mai putern

O fetiță de 2 ani, cu cetățenie americană, a fost deportată de Administrația Trump „fără un proces echitabil”

HotNews acum 32 minute
Administratia Trump a deportat o fetiță de 2 ani, cetățeană americană, „fără un proces echitabil”, a declarat vineri un judecător federal, în timp ce tatăl copilului încearcă să o readucă în Statele Unite ale Americii, informează Reuters. Judecătoru

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum 3 ore
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Fostul preşedinte american Joe Biden a ajuns la funeraliile Papei Francisc

Ziarul Financiar acum 22 minute
Fostul preşedinte american Joe Biden a ajuns, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc. Joe şi Jill Biden tocmai au sosit pentru a lua parte la funeraliile Papei Francisc, în Piaţa Sfântul Petru. Joe Biden nu face parte din delegaţia americană, dar a

Ploi şi descărcări electrice în Bucureşti până marţi

Ziarul Financiar acum 26 minute
Vremea va fi instabilă în Bucureşti până marţi, fiind prognozate ploi şi descărcări electrice până marţi. Sâmbătă, vremea va fi instabilă. Din a doua parte a zilei vor fi perioade cu intensificări ale vântului (viteze de 50...60 km/h), vijelii, aver

Două persoane au murit și trei sunt grav rănite în urma unui accident rutier pe DN2-E85, în Vrancea

Adevarul acum o ora
Un bărbat în vârstă de 29 de ani și altul de 33 de ani, ambii conducători auto, au murit, iar trei persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2-E85.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/22°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°