Prea puţin cunoscuţi la noi, muzicienii români de origine rromă fac senzaţie la Paris. Un reflex cultural determină o parte a publicului meloman, indiferent de gen, să asocieze muzicie-nii de origine rromă cu un anumit tip de repertoriu şi cu apelativul de lăutar, adesea conotat peiorativ.
Puţini dintre consumatorii de muzică ştiu însă că şi în această zonă, aparţinând genurilor muzicale taxate la grămadă ca fiind „de petrecere", marile cariere nu se mai fac în România. Un astfel de exemplu a fost şi cea de-a treia ediţie a festivalului de la Paris „Tzig'n Jazz", un şir de cinci concerte-eveniment în care în jurul unor muzicieni români de origine rromă, a căror valoare transcende graniţele genurilor sau stilurilor muzicale (precum ţambaliştii Giani Lincan şi Marius Mihalache, pianistul Petrică Andrei, violonistul Costel Niţescu sau acordeonistul Emy Drăgoi), au venit să cânte nume importante ale jazzului mondial - acordeonistul Richard Galliano, violonistul Didier Lockwood, basistul Decebal Bădilă sau chitariştii Tchavolo Schmidt sau Angelo Debarre.
Cuvântul „Ţigan", pus lângă „valoare"
Mai mult decât atât, stilul lor, denumit „Jazz Tzigane" - ce mândru poate suna numele ţiganului atunci când este pus sub semnul valorii, al talentului şi al modestiei! - a reuşit să-şi facă loc, cu şanse mari de a se impune, în spaţiul parizian sufocat de concurenţă în ceea ce priveşte oferta muzicală, indiferent de gen. Anul acesta, festivalul nu a mai avut loc - din motive de renovare - la Teatrul Trianon, ci la Palatul Béhague, prin sprijinul ICR Paris şi al Amabasadei României. Palatul Béhague, sediul misiunii diplomatice române, cu interioarele sale care pot tăia respiraţia chiar şi celor avizaţi, ar avea pe viitor şansa de a da o identitate unică festivalului. Dar este o şansă pentru care sala de concert a palatului va avea nevoie dacă nu de investiţiile c
