Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat luni comentând posibilitatea reducerii perioadei de concediu post-natal că în "situaţii excepţionale" trebuie luate măsurile adecvate şi că este nevoie să se ia în calcul ce poate oferi statul în prezent pentru aceste prestaţii sociale, potrivit Newsin.
"În UE înţeleg că acum Franţa avea trei luni sau cinci luni şi a urcat de scurt timp indemnizaţia la mai mult de cinci luni. Am înţeles că în UE media este undeva la 14 luni, foarte multe ţări au mai puţin de atât. Până la urmă sunt nişte criterii care au fost avute în vedere, nu ieşim din norma europeană şi mă gândesc că sunt destule mame care ar prefera să lucreze. Măsurile trebuie luate şi în funcţie de contextul economic şi social. Atunci când au fost mai mulţi bani sau când părea că avem mai mulţi bani s-a luat această măsură s-a crescut la doi ani perioada în care s-a beneficiat de concediul acesta post-natal", a declarat Udrea la TVR1.
"În situaţii excepţionale aşa cum ne aflăm în acest moment şi măsurile trebuie să tindă cumva la o normalizare a acestor măsuri sociale pe care statul le ia şi trebuie să ne gândim la ceea ce poate să ofere statul în momentul acesta", a adăugat ministrul.
Ministerul Muncii va prezenta coaliţiei o propunere de reducere a perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 18, 16 sau 12 luni, cuantumul urmând a fi între 600 şi 4.000 lei, şi o propunere de indemnizaţie de 400 de lei pentru mamele care revin la muncă înainte de termen.
"Doresc foarte mult să sprijin întoarcerea pe piaţa muncii a mamelor. În această idee noi am venit cu o propunere de a aloca o indemnizaţie de întoarcere la locul de muncă de 400 de lei. Rămâne să discutăm câte luni pot beneficia mamele care se întorc la muncă de această indemnizaţie, sunt variante în discuţie de la 18, 16 sau 12 luni, cred că fiecare dintre ceste p