Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Regional Brăila-Galaţi a murit aşa cum s-a născut: pe hârtie!

Publicat in Adevarul, marți 23 noiembrie 2010 ·

S-a ales praful de cea mai mare investiţie regională din Sănătate, intitulată "Centrul Universitar Brăila-Galaţi". E evident: a murit cel mai pompos proiect al tuturor politicienilor din zonă, proiect care venea ca o salvare atât pentru medicii sătui să lucreze în condiţii mizere, cât şi pentru pacienţi.

Din promisiunile Guvernului de a face un spital pentru zona Brăila-Galaţi, cu brăileanul Ionuţ Bazac la cârma Ministerului Sănătăţii, a rămas doar părerea de rău.

Mai întâi s-a născut ideea de Spital Regional la Constanţa, prin 2008, apoi a fost "mutat" la Galaţi şi ulterior, pe la începutul lui 2009, s-a oprit între Brăila şi Galaţi.

Se alesese şi zona în care să se poată construi mult visata unitate spitalicească. Între Brăila şi Galaţi, pe teritoriu brăilean şi cu utilităţi de la gălăţeni.

Era vorba despre un proiect care ar fi trebuit să resusciteze Sănătatea din regiune. Ca praf în ochii autorităţilor şi ai locuitorilor celor două judeţe, mai marii de la Bucureşti, fie ei din arcul guvernamental sau din cel legislativ, mai aruncă "chifteaua" cu celebrul Spital Regional.

Vorbe şi iar vorbe

Aşa s-a întâmplat şi la mult trâmbiţata şedinţă a Comisiei de Sănătate din Senat, la care a luat parte şi Secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Irimie. Conform zicalei "dacă tăceai, filozof rămâneai", Cristian Irimie a promis că ideea de a face un astfel de spital care să deservească cele două judeţe nu a fost abandonată şi că Ministerul sprijină în continuare, la modul declarative, ce-i drept, această idee.

Şi asta tocmai când Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila luptă pentru supravieţuire, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Andrei" cochetează cu idea de a pune lacăt pe uşă.

"Suntem de acord cu spitalele regionale pentru că cele vechi nu mai corespund cerinţelor", a declarat Cristian Irimie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile prezidențiale 2024. Prezența la vot la ora 13 rămâne mai scăzută față de scrutinul din 2019

HotNews acum 17 minute
Prezența la vot în România și diaspora, la ora 13, este de 21,99 %. Aproape 4 milioane de români au mers la urne, atât în țară, cât și peste graniță. La scrutinul din 2019, numărul total al celor au fost la vot la aceeși oră depășea 4.168.000. 3.960

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum o ora
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum o ora
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 45 minute
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 50 minute
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum 2 ore
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 4 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum o ora
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°